Primul român câștigător World Coffee Roasting Championship

Alexandru Niculae, locul 1 la campionatul mondial de prăjire a cafelei Foto: Victor Arsene

Alexandru Niculae, locul 1 la campionatul mondial de prăjire a cafelei Foto: Victor Arsene

Știa că e bun, foarte bun. Dar nu visa să fie primul. În urmă cu câteva zile, Alexandru Niculae a primit titlul de cel mai bun specialist din lume în selecția și prăjirea cafelei, primul român câștigător al World Coffee Roasting Championship, desfășurat anul acesta la Shanghai, China. Performanța lui Alex e cu atât mai remarcabilă cu cât concurentul nostru nu a avut o armată de sponsori și antrenori (cum au de obicei medaliații în domeniu) ci s-a antrenat și a participat pe cont propriu.

Campionatul mondial de prăjire a cafelei a debutat în 2013, la Nisa. Ca să participi la el, trebuie să fii numărul 1 în țara ta, adică să participi la campionatul national organizat de SCAE România, unde să obții, evident, locul 1. Ceea ce Alex a și făcut, doi ani la rând. La campionatul mondial de Coffee Roasting a participat și anul trecut, când a obținut locul 8: „M-am pregătit și atunci intens. Am considerat că locul 8 este unul foarte bun, dar m-am ambiționat, mi-am corectat greșelile… Și uite că am reușit! Anul acesta am câștigat titlul mondial, primul român care a reușit perfomanța asta”.

Îl privesc ca pe o adevărată minune și îmi dau seama că tânărul român de doar 29 de ani chiar este o minune – de talent, efort și pasiune concentrate în arta cafelei. Îl întreb cum a reușit să convingă un juriu format din specialiști internaționali în domeniu, într-o competiție foarte strânsă cu cei mai buni profesioniști din 12 țări (printre care și Suedia, Rusia, UK, Italia, Germania, Turcia, China Taiwan, Mexic) – care doar asta fac, zilnic: selecționează și prăjesc cafea pentru cele mai mari companii de cafea din lume.

2 3 5

„Concursul este foarte dificil”, spune Alex. „Nu cunoști tipul de prăjitor și nici ce cafea  primești pentru prăjire. Ca să faci performanță, ai nevoie de cunoștințe vaste în domeniu, instruire continuă, tenacitate și perseverență. Și nu în ultimul rând, de pasiune.”

Cele 4 zile de concurs sunt spectaculoase, emoționante și antrenante, un adevărat show în care cei mai buni dintre cei mai buni își pun la bătaie priceperea și măiestria să convingă juriul. Iar la ultima probă, acesta decide… în orb!

Îl rog pe Alex să-mi spună care sunt etapele concursului și cum se face jurizarea:

La ultima probă, juriul decide… în orb! – adică nu știe cui aparțin mostrele de cafea pentru notare

La roasting, competiția se desfașoară timp de 4 zile. Foarte important de știut este că toți concurenții primesc aceeași cafea, 4 sortimente: una „single origin” (de o singură origine) și trei (tot „single origin”) pentru blend (amestec). Toate probele sunt contra cronometru.

Prima zi: primești o cantitate mică de cafea din toate cele 4, pe care trebuie să o prăjești într-un prăjitor de mici dimensiuni. Această probă te ajută să stabilești profilul de gust al cafelei. Mai primești și un alt sampling de cafea în cantitate mai mare, pe care o prăjesti în prăjitorul de concurs, pentru a te obișnui cu comenzile acestuia.

A doua  zi: trebuie să sortezi boabele verzi, 30 de minute. La această probă trebuie să demonstrezi că știi care sunt boabele cu defect, cele care îți pot influența  negativ gustul cafelei. În aceeași zi ai de prăjit și cafeaua „single origin”, 30 minunte.

A  treia zi: prăjești blendul. Timp: 60 minute.

A patra zi: juriul degustă amestecul. Degustarea cafelei prăjite se realizează în orb, astfel încât juriul nu știe cine a prăjit care din mostre. Gustul cafelei prăjite se notează cu scoruri de la 6 la 10.

Au fost mulți concurenți buni la toate probele, dar, în cele din urmă, gustul cafelei prăjte de Alex a făcut diferența: „Recunosc, rezultatul m-a luat prin surprindere!”, mărturisește campionul. „Aveam eu încredere în cunoștințele mele și simțurile mele, dar știam că și ceilalți sunt foarte buni! Sentimentul pe care l-am trăit atunci când mi-am auzit rostit numele este unic, nu se poate descrie în cuvinte!… Cu atât mai mult cu cât știam că în spatele meu nu erau companii renumite în domeniu, ci doar eu și Katy, prietena mea!”

Coffee Roasting World Championship 2016

Locul 1, Alexandru Niculae – Barista School, România, alături de locurile 2 Dmitrii Borodai – Double B Coffee&Tea din Federația Rusă și 3 Matthew Robley-Siemonsma – Prufrock Coffee, din Marea Britanie

Secretul celei mai bune cafele din lume

„Totul începe de la fermele de cafea”, spune campionul. „Contează foarte mult calitatea bobului verde. Prăjirea este esențială, ca și prepararea ei. Când achiziționezi cafea verde, trebuie mai întâi să ceri mostre pentru a testa boabele. Cel care o prăjește trebuie să gasească și cea mai bună cafea. Acesta este unul din rolurile esențiale ale specialistului în prăjirea cafelei. Ca în orice alt  domeniu, este nevoie și aici de înaltă calificare, pasiune față de meserie, de orgoliu profesional și nu în ultimul rând, de dragoste față de cafea. Nu ar trebui să practici aceasta meserie doar de dragul unei ocupații efemere.”

Alexandru Niculae a primit deja solicitări de la companii din China și Thailanda pentru consultanță în domeniu. În țară, e trainer specializat în selecția și prăjirea cafelei și în tot ce ține de profesia de barista (de la metode alternative de preparare a cafelei până la degustare de cafea și pregătire pentru competiții), oferă consultanță celor ce doresc să-și deschidă o cafenea sau prăjitorie.

Mai multe despre Alex și prietena lui Katy (câștigătoare a campionatului mondial de cafea la ibric)

Foto: arhiva personală Alex Niculae

24life.ro

24life.ro

Vizitați pagina noastră de Facebook


V-a plăcut articolul? Dați un like la pagina noastră de Facebook!

24life.ro
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.