Vine mama la Amsterdam

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

Cel mai mult îmi place când vine mama. Tot timpul mă întreabă – Ce să-ți aduc bun? Eu, pentru că o iubesc mult de tot, nu vreau să o pun la cărat și îi zic: Lasă, adu-te pe tine! Și vine, draga de ea, cu te miri ce prin valiză – de la aspirine și vitamine până la față de masă, linguri de lemn și pătrunjel. Soțul meu tot timpul mă întreabă uimit – da’ ce, noi nu avem? Ei, las-o, dacă asta îi face ei plăcere…

Mama, pentru prima oară la Amsterdam

Emoționată cu toată plecarea, am uitat să-i explic ce are de făcut când ajunge, pe unde trebuie să iasă, cum să-și activeze roamingul – știți voi, dintr-astea.

Și ajunge mama in aeroport. Pe Schipol. Mare aeroportul, mare. Dacă te ții după șirul de oameni, poți găsi cu ușurință ieșirea. Pleacă soțul meu la aeroport, s-o recupereze pe mamaia. Și durează. Mult. Mamaia – de negăsit. La telefon nu răspundea. Sunam disperată în România la fratele meu – unde e mama!? L-am speriat și pe el. Bineînțeles toată vina o purtam eu, dar asta e, o vom găsi. Și am găsit-o. După vreo oră de la aterizare, iese și mama pe ușă. Alergând în brațele soțului, plângand și povestind cu glas tare ce s-a întâmplat. Și cât de proști sunt vameșii că nu știu… româna! Și că i-a spus unui polițist că merge la fata ei, care stă în Amsterdam. Iar ăla, ce credeți – se uita la ea ca o curcă în lemne! Nimic nu știu aștia!, a concluzionat ea.

selfie-cu-mama

Selfie cu mama la Keukenhof, la o cafea

Apoi deschide valiza: un set de linguri de lemn, o pungă de mentă, una de orez, usturoi, verdeață uscată și 20 de plicuri de borș magic, de la soacră.

Parcă-s la bunic-tu, la țară!

Partea frumoasă a fost când a ajuns acasă la noi. Eu și familia mea locuiam într-un apartament, mai în oraș. Că ce trece de Ring – e periferie. Ce să zic, bine poziționat. Într-o clădire veche, de pe la 1800 și ceva. Frumos la exterior. Dar interiorul de mare excepție – dar despre asta va fi o altă poveste. Ne întâlnim cu mama și soțul în fața blocului – eu recuperasem fetița de la școală. Ne îmbrățișăm, ne pupăm, ne sufocăm toate trei într-un mod plăcut, soțul s-a retras să ne facă loc la emoții. Apoi urcăm în casa. Când deschid prima ușă, cea de la intrarea de jos, dăm de niște scări abrupte, ca cele pe care le urcam în pod, la țară. Drept în piept. Înguste la călcătura. Mama se uită lung la ele și zice – Ce-s astea? Scări? Parcă-s la bunic-tu, la țară! Mama e moldoveancă. După trei etaje, ajungem în „palatul” nostru: un apartament de 52 metri pătrați, 1300 euro chirie pe lună. All inclusive, cu șoareci cu tot – dar și asta e  altă poveste.

Așteptam reacția mamei – care a fost una decentă. Mda, e drăguț! Când îi zic cât e chiria, să cadă grămadă. Cââât?… Măi copchii, dar la prețul ăsta vă luați o casă frumoasă în România.  Și normal că încep explicațiile…

Apoi deschide valiza. Și scoate, cum vă ziceam: un set de linguri de lemn, o pungă de mentă uscată, una de orez, usturoi, verdeață uscată „pentru borș”, 20 de plicuri de borș magic, de la soacra mea. Cu leuștean. Vă spun drept că și-acum mai am din ele, după aproape trei ani. Sper că n-au ieșit din garanție. Ei, așa e oricare mamă – cară la copii!

Ora de balet

A doua zi, fetița mea avea ora de balet. Eu, mândră tare, o duc pe mama să-și vadă nepoata, la ora de balet. Îi cer doamnei profesoare permisiunea de a sta cu mama la oră. Foarte draguță și totodată fericită, profesoara ne-a poftit în sală. Și incepe ora. Plié, relevé, grand plié… ce mai, o joacă continuă. Și la finalul orei, dansul popcorn! – o mare tâmpenie de dans. Dar atât părinții cât și profesoara și mai ales copiii sunt cu toții mandri de al nostru popcorn. Un dans de pe vremea profesoarei, ceva între cabaret și dans lasciv. Muzica draguță. Totul frumos, pentru noi. Mă uit la mama. Nici un zâmbet, măcar. Nimic. Parcă se și înnegrise puțin. Și m-am gândit că ceva nu e de bine. Plecăm de la oră, pe drum povesteam amândouă, așa, de toate. Dar eram curioasă ce părere are de ora de balet. Și o întreb. Ea: cât dați pentru ora de – mă rog , balet? Eu: 10 euro. Dar să știi că e ieftin. Ea: Aha. Draga mea, sa nu te superi pe mine, dar ce face duduia asta cu copiii este dans la bara. Păi așa făceai tu baletul pe vremea ta? Și mai dai și bani. N-ai ce face? Mai bine cumpără-i ceva util. Și uite așa, am retras copilul de la dansul lasciv.

În loc de concluzie

După cele trei săptămâni de Olanda, mama a tras următoarele două concluzii:

  1. Sunt și ei oameni, ca și noi.
  2. Nu a văzut niciun câine cu colaci în coadă.

Mai puteți citi de Lorena Ciubotaru: Lucruri ciudate în Olanda

și Nimeni nu mai are perne ca ale noastre în Amsterdam

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.