1,674

Pernele din pene de gâscă

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

Aveam în casă două perne. Groaznice. Nu dormeam deloc bine pe ele. Mă gândeam cu dor la pernele noastre din pene de gâscă, pe care le lăsasem în România. Să ne înțelegem bine – perne din pene de gâscă, nu din puf! Două lucruri total diferite! – doar pentru cunoscători…

Nu putem lua unele de la Ikea? Nu. Alea nu sunt din PENE DE GÂSCĂ!…

Îi zic mamei să-mi trimită pernele, la Amsterdam. Buun. Zis și făcut. Soțul meu, tacticos, mă întreabă: „e necesar sa facem asta? Nu putem lua niște perne de la Ikea?” „Nu”, zic. „Alea de la Ikea nu sunt din pene de gâscă.”

O sun pe mama pe skype, îi explic situația și ea hotărăște ca a doua zi să trimită pernele, printr-o firmă de curierat. Două perne mari. Imense.

A doua zi, vorbește cu firma de transport. Seara, băieții de la firmă vin și iau bagajul imens de la ea din Păun (Iași) și pornesc cu el la drum spre Amsterdam. Trec două zile. Nu apar pernele. Începem să ne îngrijorăm. Și să dăm telefoane. Când veniți? Pe unde sunteți? La ce oră ajungeți…? Stres maxim. Și la noi și pe ei. În sfârșit, primim telefonul salvator. Pernele ajung curând. Mă rog, nu se știa ora, dar ajungeau sigur în seara aceea.

Mă întorc și răcnesc: NU AM CHEIA! AM UITAT S-O IAU DIN CASĂ! Liniște totală. Panică. Șoferul: Ce? Și începe să râdă.

Le-am așteptat toată seara și apoi toată noaptea, până pe la cinci dimineața. La 5:30, când adormisem, sună soneria. O sonerie care trezea și morții, nu numai pe noi. Ne-am bucurat că nu a trezit și copilul, care dormea. Noi, somnoroși și obosiți de atâta pândit pe la geamuri, dăm buzna pe scări. Soțul primul, eu după el. Ajungem jos, deschidem ușa, ieșim în stradă. Aud în spatele meu cum se închide ușa, dar nu reacționez. Fugim amândoi la mașina de transport și ne luăm triumfători pernele. Mă întorc să intru înapoi în casă și atunci îmi dau seama: ușa e încuiată. Noi afară, fără chei. Și răcnesc: NU AM CHEIA! AM UITAT S-O IAU DIN CASĂ! Liniște. Apoi panică totală. Șoferul: Ce? Și începe să râdă. Râdea și soțul, dar cam nervos, pentru că nu era prima oară când făceam asta.

Noi, în stradă, în pijamale și cu pernele în brațe. Ca într-o comedie cu buget redus. Afară erau vreo 10 grade. Frig. Sâmbătă. Toata lumea dormea. Încercăm să ne dăm seama ce e de făcut. Venim cu tot felul de idei: să bag mâna prin crăpătura ușii, să trag de zăvor – nu merge; să arunc cu pietricele în geam, poate reușim să trezim fata… n-a mers nici asta.

În vreme ce ne tot gândeam și ne agitam dârdâind în fața ușii, hop apare și mașina Poliției. Trece ușor pe lângă noi, simțim cum ocupanții se uită la noi lung, eu să fac pe mine de frică. Soțul râdea, mie îmi venea să-l strâng de gât, că cică să nu atragem atenția.

Vă imaginați scena: un cuplu în pijamale, la ora 6 dimineața, stând în fața blocului, în frig, cu un pachet imens în brațe. Nu, nu atrăgeam deloc atenția. Mașina oprește, polițista vine spre noi, eu să leșin. Ne întreabă dacă ne poate ajuta cu ceva!?… eu mă bâlbâi, o întreb dacă poate să deschidă ușa, încercând să-i explic situația. Ea ne urează noroc și pleacă. Se îndepărtează ușor, surâzând. Ok. Cum intrăm în casă? Soțul zice să sun la vecinul. Că și el ne deranja când venea beat acasă și rămânea fără cheie.

Bine, sun la vecin. O dată. Nimic. Mai sun o dată. Și încă o dată. N-aude. Când aproape ne piderdusem speranța, vecinul apare după perdea, ca o zână. Se uită la mine și nu mă bagă în seamă. Poate nu m-a recunoscut în pijama… Îi fac disperată semne de jos. În cele din urmă deschide geamul. Îi explic situația. Nu stiu dacă a înțeles ceva, că era cam amețit, dar mă întreabă unde e soțul. „E aici cu mine”, zic. Ha? Și-i zic soțului – „Ieși mai la iveală, să te vadă ăsta”. Iese, își fac semn cu mâna și vecinul ne deschide ușa de la intrare. Doamne, ce spaimă am mai tras din cauza unor perne din pene de gâscă! Dar au meritat. Perne ca ale noastre nu mai are nimeni în Amsterdam.

 

De aceeași autoare:

Vine mama la Amsterdam

La Tarom se mănâncă cel mai bine

Șoareci în Olanda

Cea mai bună poezie din clasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.