Cel mai bine se mănâncă la Tarom

Lorena Ciubotaru

„5 ani de Olanda. Zboruri multe spre România. Vă spun eu, cel mai bine se mănâncă la Tarom. Ca la români, masa-i masă! Trebuie respectată.” – Lorena Ciubotaru, cu povești amuzante despre viața ei și patria de adopție.

aluneMeniul vegetarian de la KLM

5 ani de Olanda. Zboruri multe spre România. Vă spun eu, cel mai bine se mănâncă la Tarom. Ca la români – masa-i masă! Trebuie respectată. Povestirea mea începe cu un zbor de la Amsterdam spre București, cu KLM. Eu, soțul și o mândrețe de fetiță – că deh, seamănă cu mama!

Eu, în urma unui video găsit pe facebook, despre un animal ce părea a fi o vită (dar nu sunt sigură), cam ciudată, care avea foarte mulți mușchi – am devenit vegetariană… Da, știu ce o să ziceți. Vă dați seama ce au zis toți prietenii și mai ales  familia, care mă ironizau de câte ori aveau ocazia. Dar eu eram foarte mândră de decizia mea. Buuun!

Urcăm în avion, ne așezăm frumos pe scaune și așteptăm cu mare drag decolarea. Aici trebuie să menționez că, pentru fiica mea, cea mai placută parte din zbor este mâncatul în avion. Masa! E înnebunită. Nu mănâncă acasă, dar îi place să ia masa în avion. Și vine mâncarea… Sandwich pentru toată lumea. Normal. Cu o frunză, muștar, o felie de cașcaval fooooarte subțire (nu știu cum reușesc să o taie așa transparentă, că eu am încercat, dar nu mi-a ieșit). Și cu binemeritata ȘUNCĂ, între două bucățele ca de burete, de pâine. Ce-i drept, Șunca era de porc. Soțul meu, care întotdeauna are mare grijă de noi și ne respectă alegerile făcute, îi spune c-un mare calm stewardesei: „Doamna este vegetariană! Aveți și meniu vegetarian?” Stewardesa, foarte drăguță, înaltă de vreo 2 metri și blondă: „Bineînțeles ca avem!” Îmi ia sandwich-ul și pleacă. Se întoarce trimfătoare cu o pungulița minunsculă de… alune! 6 alune, mai precis. Meniul vegetarian la KLM. Asta am vrut, asta am avut!

Mai puteți citi de Lorena Ciubotaru:

Vine mama la Amsterdam!

Pernele din pene de gâscă

Cea mai bună poezie din clasă

Lucruri ciudate în Olanda

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.