Știai că poți dărui fiului, fiicei, nepoțeilor sau puștilor tăi preferați o carte de povești în care chiar ei sunt personajele principale, împreună cu prietenii și cei apropiați? Teodora Ene face cărticele personalizate pentru copii și are ea însăși o poveste emoționantă de viață…
Acum 3 ani, Teodora Ene lucra ca agent de pază la Metro. Pare un job ușor, dar ea îmi spune că e plătit cât abia să-ți duci zilele, iar șefii o umileau de câte ori aveau ocazia, pentru că „nu are carte”. Paradoxal, cartea avea să joace un rol important în destinul familiei.
Prin 2013, fetița ei Maria Cristina, născută în decembrie 2004 cu dezlipire de retină, a făcut un glaucom cu evoluție gravă. Mama a alergat cu sufletul la gură la mai mulți oftalmologi, dar verdictul a fost același: copilul avea nevoie de o intervenție chirurgicală și de o proteză oculară care costa bani. Mulți.
Tot căutând surse și resurse, Teodora a dat peste o editură care înlesnea un job pentru acasă: realizarea de cărți personalizate. I-a plăcut foarte mult ideea, a studiat toate posibilitățile și s-a apucat de treabă. A semnat un contract cu editura pentru materiale și soft, și-a cumpărat o imprimantă color și a făcut pentru Maria Cristina prima carte.
„Prietenul meu Codruț a fost prima carte pe care am personalizat-o”, povestește mama. „I-am dăruit-o Mariei Cristina pe 15 august, de ziua ei de nume. Era cu dedicație, de la mami și tati, iar personajele poveștii erau ea și cei mai buni prieteni ai ei. Codruț e un câine care îi învață pe copii să facă față unor situații riscante în trafic, la școală și acasă.” Fetița a primit cu entuziasm cartea și a citit-o de mai multe ori, din scoarță-n scoarță… Iar mama a început să lege povești și pentru alți copii. Munca la cărți nu i-a adus banii de operație, dar i-a adus bucurie și satisfacție, din prima clipă.
În martie 2014, o prietenă de la Editură a ajutat familia să primească un sprijin material nesperat, suficient pentru intervenția medicală. Maria Cristina a fost operată și a primit o proteză oculară.
Între timp, mama și-a dat demisia de la Metro și lucrează full time la cărți personalizate. „Avem 12 variante, cu povești pentru toate vârstele și ocaziile, pentru dăruit de Paște și de Crăciun, la începutul sau la sfârșitul anului școlar, de 1 iunie sau la botezul copilului. Cristina are toată colecția”, spune ea cu mândrie. Cărțile se pot comanda în format A5, cu 40 de pagini legate în coperți color, iar personajele poveștilor poartă numele copiilor care le primesc și ale prietenilor lor. Celelalte personaje pot primi numele părinților, apropiaților sau doamnei învățătoare. O carte costă 29 lei în varianta fără poze și 35 lei dacă are 2 poze furnizate de cel care o comandă. Cea mai mare parte din preț se regăsește în costul materialelor.
Teodora stă până noaptea târziu să lucreze la cărți. Vorbește cu personajele, cu copiii din ele și e fericită când știe că fiecare carte făcută de ea aduce fericire mai departe, copiilor care o primesc. „M-au prins foarte tare”, spune Teodora. Aș fi putut să fac orice altceva, să înșir mărgele, să fac figurine, să cos, să tricotez… Dar Dumnezeu a vrut să fac cărți.”
Cărțile i-au schimbat viața și Teodora spune că la rândul ei ar vrea să schimbe viața copiilor săraci din mediul rural, încurajându-i să meargă la școală. Ea și-a propus să dăruiască 5 lei din fiecare carte vândută unei organizații care se ocupă de susținerea educației la țară. Motto-ul ei? „Nu se poate să nu se poată!” Îi dorim succes!
Dacă vreți să o contactați pe Teodora sau să aflați mai multe despre cărțile personalizate și cum le puteți comanda, click aici: https://www.facebook.com/teodora.ene.581, https://www.facebook.com/pages/Carte-personalizata-cu-si-despre-copii/1413844032185994 , http://carticelepersonalizate.890m.com/
- Monet, pentru prima dată în România, la MNA Cluj - October 11, 2024
- Royal Passport Day vine cu 40% discount pe 15 octombrie - October 11, 2024
- Jacheta de aviator reinventată și alte noutăți în colecția de toamnă Primark - October 11, 2024
Comments