Claudia Bodoașcă este un „om obișnuit”, cum spune ea. Are 40 de ani și este optometrist, manager la un centru de optică medicală din Brașov, unde locuiește de 20 de ani. Este căsătorită și are doi băieți adolescenți, de 18 și respectiv 13 ani. Pasiunile Claudiei sunt muzica, fotografia și… mersul pe jos. Iar pasiunea din urmă a făcut-o celebră. Mergând câțiva km pe jos zilnic, ea a reușit să slăbească 19 kg în ultimele 5 luni și are planuri mari în continuare.
Claudia Bodoașcă, despre primul ei record personal: 50 000 pași, 35 km/zi
Până acum câteva zile, am crezut că cea mai mare provocare a fost ziua în care am făcut 50.000 de pași, asta însemnând vreo 35 de km. Plecasem pe jos în Poiană, singură, pe traseul principal și mă expusesem unor pericole pe care le-am conștientizat abia ulterior, când i-am povestit soțului meu aventura. Mergeam pe un drum plin de mașini, cu pădure de o parte și de alta, direct pe șosea. Sunt tot felul de nebuni pe șosele, iar în pădure sunt animale sălbatice. E bine că nu am luat in calcul aceste aspecte de la început pentru că altfel probabil aș fi renunțat la acel traseu. Atunci m-a prins o ploaie torențială care m-a ținut blocată în Poiană câteva ore bune și unde am pierdut timp prețios pentru ambiția mea de 50.000 de pași într-o zi. Aproape că renunțasem, când am reluat mersul seara târziu și pe miezul nopții am reușit să ating mica mea performanță personală. Atunci am crezut că asta a fost cea mai mare provocare.
Dar la câteva săptămâni distanță mi-am propus un nou target: 60.000 de pași, adică 46 de km într-o zi. Aceasta a fost cea mai mare aventură de până acum, pentru că la un moment dat eram extrem de obosită și aproape că mă clătinam mergând. Însă nu am cedat nici de data asta.
Precizez că nu merg zilnic până la epuizare pe distanțe foarte mari. Media mea zilnică este de 20.000 de pași. Dar, din când în când, mi-am propus să ating niște recorduri personale, targetul meu fiind acum de 100.000 de pași. E o distanță foarte mare, peste 80 de km de mers pe jos într-o singură zi, nici nu știu daca o să-mi iasă, dar acolo aș vrea să ajung. Mi-ar plăcea tare mult.
Mersul pe jos ca terapie
Mersul pe jos este pentru mine o terapie de care nu m-aș mai putea dispensa, e cel mai bun exercițiu de autocunoaștere, e timpul meu cu mine. Dacă vrei, e un portal către libertate. Așa îmi place mie să îi spun. E o conexiune cu mine însămi extraordinară. Am devenit mai disciplinată, mai ordonată în decizii, în gânduri, dar mi-am păstrat acea doză de poezie, care îmi permite să mai visez încă. Nu îmi mai este rușine când mă privesc în oglindă (deși am încă multe kilograme de dat jos) și am mai multă încredere în mine. Este o realitate a lumii în care trăim: femeile slabe intră pe ușa din față, femeile grase intră pe unde pot. Femeile grase trebuie să muncească de două ori mai mult ca să arate ce pot, că sunt de capabile și potente. Fie că ne place să recunoaștem sau nu.
Mersul pe jos e un portal către libertate. E o conexiune extraordinară cu mine însămi.
Sunt pe un drum care nu știu unde mă va duce, dar deja am creat pe facebook un curent, în care s-au adunat mulți oameni care au început să își numere pașii și să meargă mult pe jos și care, din sedentari au devenit niște oameni foarte activi, dependenți de mișcare în aer liber. Zilnic primesc mesaje. Sunt tare mândră de prietena mea, Florina, spre exemplu. Are rezultate bune fără implicarea altor oameni – merge pe jos sau cu bicicleta și a redus și ea din alimentele nocive. Cel mai important lucru pe care l-am realizat este că am reconstruit relația cu mine însămi și implicit, cu oamenii din jurul meu. Am un sentiment că lucrurile se vor schimba în bine, din ce în ce mai mult. Deja l-am cooptat și pe fiul mei cel mic în activitatea asta și ultima oară, am făcut împreună 20.000 de pași, apoi eu am continuat singură următorii 40.000. I s- a părut ceva nou, interesant și amuzant. Este pentru prima oară când m-a însoțit cineva, chiar dacă pe o porțiune mai scurtă. Familia mea este singura pentru care fac excepții. În rest, merg singură. Mi-e cel mai bine așa. Cred că asta este și ideea. Să fii doar tu cu tine. Să te cunoști, să îți testezi limitele.
Acum nu țin nicio dietă
Pe măsură ce mergeam mai mult, mă simțeam tot mai bine, redusesem dulciurile și încercam să îmi gătesc cât mai simplu. Îmi plac mult salatele cu ton, avocado, roșii, castraveți, ceapă verde, spanac și mult pătrunjel.
Mi-a fost foarte ușor și să merg pe jos și să îmi schimb alimentația. Îmi scosesem din minte cuvântul „interzis”. Până atunci mai ținusem tot felul de diete, dar pe principiul restrictiv – erau alimente de care nu aveam voie să mă ating. De data asta, schimbasem ceva. În momentul în care nu îți mai impui restricții, te relaxezi și parcă nimic nu îți mai trebuie din ce știi tu că îți face rău. Pentru că știi că îți sunt la îndemână și le poți consuma oricând.
Acum nu țin nicio dietă. În urmă cu câteva luni, am fost la o lansare de carte a doamnei doctor Simona Tivadar. Dumneaei nu este deloc un ambasador al dietelor, ci al bunului simț alimentar. Poți să mănânci absolut orice, dar cu măsură și în funcție de efortul fizic pe care l-ai depus în ziua respectivă. Îmi amintesc exemplul pe care l-a dat la lansare, dacă ai de gând să te duci să schiezi vreo două ore, poți merge să mănânci o prăjitură, dar dacă ai stat toate ziua pe scaun la birou, nu. Îmi place tare mult chestia asta. Să mănânci orice, dar cu bun simț. Singura regulă este: nu oricând, nu oricât. În felul acesta, nu vor fi rezultate spectaculoase pe termen scurt, e nevoie de răbdare, dar e cea mai sigură cale de a ajunge la un rezultat bun și să nu te mai întorci de unde ai plecat.
Acum am 77 de kg. La înălțimea mea de 1,68m, este încă foarte mult. Dar am avut 96. E o diferență enormă. Am avut și perioade în care am stagnat mult, dar nu renunț niciodată.
Walk for Fun
Am un proiect nou, care se numește Walk for Fun și despre care voi vorbi în curând pe facebook. Îmi doresc tare mult să ajung la 100.000 de pași. Dacă reușesc asta, voi fi capabilă de orice luptă. Am prieteni cărora li se pare lipsit de sens ceea ce fac, dar am și prieteni care au înțeles despre ce este vorba. Simona, prietena mea din facultate, este omul care îmi este alături zi de si și care crede cu tărie în mine. Familia mea. Oameni care se știu și cărora le mulțumesc că au fost și sunt în continuare o motivație pentru mine. Le sunt recunoscătoare și nu voi uita că de la ei am luat startul. Și îl dau mai departe. Pentru că dar din dar… Am făcut o pauză destul de mare cu alergatul, dar de câteva săptămâni l-am reluat. Uneori, chiar de două ori pe zi. Alerg pe unde pot, nu mai am un traseu anume, sub Tâmpa, prin cartier, în jurul Cetății.
Nu există „nu am timp”
Fiecare trebuie să își găsească motivația. Pentru că pentru fiecare om în parte e diferit. Și da, e nevoie de timp. Dar cred că orice om care își dorește să meargă pe jos, poate să facă asta. Nu există „nu am timp”. Nu. E vorba de reorganizare. Două ore pe zi pentru tine găsești, dacă vrei. Mai ales acum, vara, când ziua este lungă și vremea e plăcută. Eu am mers și pe ploaie, fără umbrelă, ore în șir, dar, cum spuneam, eu iubesc ploaia. Îmi pun căștile în urechi, aleg muzica mea dragă și merg. Următorul record pe care vreau să îl înregistrez m-am gândit să fie într-un oraș nou. Frumos și destul de mare pentru ceea ce mi-am propus, să pot face 70.000 de pași fără să mă învârt în cerc. Sibiu ar fi o idee. Dar mă mai gândesc. Vă doresc tuturor să fiți bine cu voi înșivă și… walk for fun! Cu drag, Claudia
foto: Claudia Bodoașcă
Partea I: „Cum am slăbit 19 kg în 5 luni”. Vezi cum a început totul și ce a descoperit Claudia Bodoașcă mergând mai mulți km pe jos, zilnic
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments