În curând vom putea detecta boli grave, precum diabetul sau cancerul de plămâni suflând într-un senzor atașat la smartphone, brățară sau un plasture lipit la buzunar.
Detectarea bolilor după mirosul respirației a atras de multă vreme atenția specialiștilor, aceasta constituind o metodă de diagnostic rapidă, comodă și complet non-invazivă, la îndemâna oricărui utilizator.
Noul dispozitiv electronic a fost realizat de o echipă de cercetători din Departamentul de Ingineria ți Știința Materialelor de la Institutul de Știință și Tehnologii Avandate din Coreea (KAIST) și este format un cilindru minuscul acoperit cu nanotuburi din dioxid de staniu, ce variază de la 10 la 500 nanometri lungime, care permit detectarea unor compuși volatili organici (CVO) aflați în aerul expirat. Tuburile sunt placate cu nanoparticule de platină, care scurtează timpul de răspuns. Practic, senzorul detectează în timp real nivelul de acetonă și toluen din respirație – compuși produși de organism la instalarea anumitor boli și considerați biomarkeri pentru diagnosticarea diabetului (acetonă), cancerului de plămâni (toluen) sau insuficienței renale (amoniac).
Il-Doo Kim, șeful echipei de cercetare, spune: „Nanofibrele din oxid metalic semiconductor au un mare potențial în aplicațiile cu analizoare de respirație. Noi am obținut rezultate spectaculoase cu fibre de SnO2 placate cu platină, care identifică imediat și cu mare acuratețe prezența acetonei și toluenului în respirație, la concentrații extrem de scăzute, mai mici de 100 de particule per miliard.” Nivelul de acetonă din respirația bolnavilor de diabet depășește 1,8 părți per milion, o cantitate de 2-6 ori mai mare decât cea prezentă la oamenii sănătoși. Astfel că un dispozitiv atât de sensibil este important pentru un diagnostic de mare precizie. Profesorul Kim adaugă: „iar urmele de toluen din respirație (30 părți per miliard) sunt considerate un semn precoce de cancer la plămâni și pot fi detectate de testerul creat de noi”.
Echipa lucrează la o gamă întreagă de senzori folosind diverși catalizatori și fibre semiconductoare din mai mulți oxizi metalici, pentru a oferi pacienților metode rapide și ușoare de diagnostic al mai multor boli.
- Colorare profesională a părului la prețuri avantajoase, tot anul - January 22, 2025
- SPA de iarnă: relaxare, rasfat și sănătate de la natură - January 20, 2025
- Peptidele, miracolul noilor lansări Paula`s Choice - January 17, 2025
Comments