Eșarfa este accesoriul fabulos, care poate transforma într-o secundă o ținută oarecare într-una trendy-șic. Dar nu orice eșarfă…
Cunosc pe cineva care face eșarfe minunate, potrivite oricărei vârste, mătăsoase, simple sau explozive ca și nuanțe, în variante florale, motive tradiționale, chipuri senzuale, sau detalii grafice geometrice pe care le-aș numi suave, rafinate. Numele ei este Andreea Tincu, iar brand-ul său, deja recunoscut se numește simplu- ANDREA TINCU. Am prezentat-o, recent, ca designer artistic și într-o pagină de antreprenoriat în România Liberă, unde a povestit pe îndelete cine este ea și cum știe să cocheteze frumos între artă și trend.
Vei descoperi eșarfele ei într-o formulă jucăușă. Sunt piese care te vor ajuta să reinventezi ținute, mai ales dacă ai un pic de imaginația și dacă vrei să te bucuri de euforia unui accesoriu interesant pentru acest look urban atât de versatil.
Așadar, poartă eșarfa pe un sacou, peste paltonul tău preferat, peste un pulover de mohair fin, sau peste o rochie simplă.
Eșarfa Ciuleandra semnată Andrea Tincu este inspirată de dansul românesc cu același nume. Este preferata mea pentru că e cea mai simplă. Pe colțuri e stilizată Măiastra lui Constatin Brâncuși, iar cine iubește valorile românești nu ar putea rămâne impasibilă la o asemenea creație.
Eșarfa Beautiful Girl are culori delicioase, o sursă de energie bună pentru cine știe să aprecieze nuanțele care dau emoții bune. O porți și te completează. O pui pe tine și îți dă un tonus bun.
Eșarfa aceasta îmi amintește de acel Old English pe care nu poți să nu-l iubești… Aer retro și pictură realizată de Andreea Tincu. Este 100% mătase italiană. Superbitate care va naște amor între tine și acest accesoriu, mai ales dacă iubești vacanțele la malul mării…
Mai multe despre Andreea Tincu găsiți aici: Andreea Tincu despre modelele pentru Carmen Iohannis și tendințele vestimentare 2016
- Eșarfa Andrea Tincu sau cum transformi o ținută banală într-una memorabilă - October 12, 2018
- Daniel Ciobaca dă o nouă interpretare meșteșugului în lemn masiv de la noi - October 11, 2018
Comments