Se poartă părul în nuanțe de blond, cafeniu și bej, cu tușe de violet și roșu, de intensități diferite, de la pastel la aprins. Gala Wella, cel mai important eveniment de hairstyling din Romania, a ajuns la cea de-a 22-a ediție. Spectacolul a prilejuit prezentarea tendințelor în tunsoare și culoare pentru anul 2017.
Trend Vision Primăvara/ Vara 2017 – Ultra Contouring
Pentru sezonul primăvara/vara 2017, hairstilistii Wella Professionals propun look-ul ultrapersonalizat. Toate elementele hairstylingului sunt instrumente de evidențiere a personalității fiecăruia dintre noi. Este încurajat look-ul statement, acela care ne reprezintă cu adevărat, adesea dincolo de ceea ce cunoaștem ca frumusețe standard.
Trendul sezonului primăvara/vara 2017, Ultra Contouring, pune accentul pe crearea de iluzii optice și forme expresive în acord cu trăsăturile feței. Lumina dă volum, umbrele dimpotrivă, micșorează, iar suprapunerile se folosesc pentru a stratifica și oferi profunzime coafurii – din real către ultrareal și suprareal.
„Colecția Spring Summer 2017 ne dezvăluie personalitatea și frumusețea interioară. Rolul cel mai important al styling-ului în concept revine culorii. Există variante pentru toate lungimile de păr, plecand de la forme simple până la folosirea de tehnici combinate în aceeași forma. Focalizarea pe culoare se face în zona frontală și pe conturul feței.” – Alina Călin, Wella Top Team România
„Culoarea distorsionează și creează forme în zonele plate și potențează textura. Bretonul este prezent în colecția Spring/Summer 2017 și este evidențiat de nuanțele sezonului: blond pastel, nuanțe cafenii și bejuri, touch-uri de violet și roșu, de la pastel la nuanțe intense.” Florina Vatafu, Wella Top Team Romania
Trend Vision Toamna/Iarna 2017 – New Norm
Sezonul rece readuce atenției hairstyliști-lor tradiționalul reinterpretat în note moderne. Tehnicile tradiționale reintră în uzul hairstiliștilor, dar combinate cu produse ce au la baza formule inovatoare. „Uber-Autenticitatea” este linia definitorie a look-urilor sezonului.
Perfecțiunea coafurii face loc autenticului – look-ul normal, onest, simplu și confortabil este adus în prim-plan. Este celebrată senzualitatea imperfecțiunii.
În tunsoare, accentul cade pe linii simple, blande, soft. Astfel se creează suportul pentru colorare. Nuanțele sezonului toamnă/iarnă 2017 sunt naturale. Culorile soft sunt însuflețite de nuanțe mai intense, dar inspirate de natură.
„Formele sunt fluide, dar conțin și elemente grafice atât în tunsoare cât și culoare. Volumele în general sunt poziționate în zona din spate a capului. Nuanțele sunt în combinații actuale din zone de cald sau rece, pudrate și cu treceri, fie între contraste evidente, fie păstrand sentimentul de natural: griuri reci, pudrate, dar luminoase și transparente. Arămiuri combinate, complexe, castaniuri profunde, calde sau reci.” Roxana Oprea, Wella Top Team Romania
Trend-urile Wella Professionals 2017 au fost puse în scenă cu ajutorul echipei Wella Top Team Romania, ce îi aduce împreună pe cei mai buni hairstiliști, recunoscuți pe plan național și premiați la nivel internațional: Emil Hurubean, Alina Rău, Eduard Virag, Ionela Chiriac, Florina Vătafu, Mădălina Nițu, Alina Iulia Călin, Adi Pop, Lucian Busuioc, Septimiu Zavate, Ioana Pop, Adrian Aramă, Constantin Ilie, Ioana Dobre, Roxana Oprea, Arabella Zadic, Attila Bereczki, Cristina Scrisu, Florian Radu, Antoaneta Stoican, Alfred Fellner.
Trendurile prezentate pe scena Galei Wella au fost întregite anul acesta de ținute create de Bianca Popp și La Mode Toujours – Designer Cristina Negru, iar machiajul a fost realizat de echipa Max Factor, condusă de Sorin Papa si Ana-Maria Gorgonețu.
- Joburi care vor supraviețui atacului IA, pe termen lung - September 28, 2023
- Colecție Primark de conștientizare a cancerului de sân - September 28, 2023
- Doppelherz România celebrează frumusețea pielii - September 27, 2023
Comments