Marietta: „Nu ne facem declarații la kilogram, ne înțelegem din priviri”

Marietta e o romantică adevărată, îndrăgostită de 25 de ani de soțul ei, Giacomo. Am întrebat-o cum s-au cunoscut și care e secretul relației lor frumoase și longevive, iar ea mi-a spus o poveste minunată despre încredere, prietenie, iubire și respect. Și că dragostea apare când și de unde nici nu te aștepți.

Marietta și Giacomo, după 25 de ani

„Era în 1990, sfârșit de iulie, mă întorceam acasă cu mașina lui tata, când, la ieșirea din oraș, am făcut pană. Habar n-aveam cum să schimb o roată, dar nici nu-mi făceam griji. Mi se mai întâmplase, și găsisem mereu un om bun, care, de milă, să mă ajute. În spatele Daciei mele a oprit o mașină străină, din care au coborât doi tipi zâmbăreți, aer latin, ochelari de soare. M-au întrebat dacă știu vreun restaurant prin apropiere. Le-am explicat, mai mult prin semne, că italiană, pe vremea aia, nu știam decât „buon giorno”, „buona sera”, „ciao” și „come stai”. Au înțeles ei că restaurantul era la câteva sute de metri, m-au ajutat să pun roata de rezervă, s-au minunat și amuzat de piesele auto rudimentare, iar la final m-au invitat la restaurant. I-am refuzat politicos. Doar ce ieșisem din comunism, aveam încă în minte „sfaturile” partidului de a nu vorbi cu străinii și teama cu care crescusem, că străinii pot să ne facă rău, săne fure (Dumnezeu știe ce!), ba chiar era imoral, ca femeie, să vorbești cu ei. La despărțire, unul dintre băieți mi-a dat o pungă cu niște gadget-uri italienești și mi-a cerut adresa. N-am vrut să i-o dau la început, dar după ce el a scos o poză și mi-a scris adresa lui pe ea, i-am dat-o. După o săptămână, am primit o vedere de la Mamaia.

Nu e pentru cine se pregătește… ci pentru cine pe cine iubește

A început o lungă și asiduă corespondență, în italiana pe care o învățam din zbor și de la televizor (erau niște cursuri pe-atunci). El se îndrăgostise, dar mie nu mi se aprinsese fitilul, chiar dacă era drăguț. În primăvara următoare, el urma să vină în România, cu niște prieteni, să ne cunoaștem mai bine. N-a reușit să vină, pentru că, înainte de plecare, tatăl lui a făcut un accident vascular. Așa că mi-a trimis prin prietenii lui cărțile de italiană pe care mi le cumpărase. Unul dintre prietenii aceștia, Giacomo, mi-a devenit, după trei ani, soț. El mi-a adus cărțile și, după câteva ore împreună, parcă ne cunoșteam de câțiva ani.

Visul nostru în doi a început la Ikea

A fost „colpo di fulmine”, cum zic italienii. Eu n-am reușit niciodată să mă îndrăgostesc la a doua privire, trebuia să fie ori din prima, ori nimic. Cel mai mult mi-a plăcut la el aerul acela de bărbat adevărat, care știe să te iubească, protejeze, respecte și prețuiască. Nu mai cunoscusem pe nimeni ca el. Mi-a împrăștiat în câteva ore toată neîncrederea și dezamăgirile pe care alții, înaintea lui, mi le provocaseră.

Înainte de a ne căsători, am fost de două ori în Italia. În loc să mă ducă să vizitez muzee, monumente, orașul în general, el m-a dus la Ikea. Ne-am plimbat prin bucătariile, dormitoarele și camerele de copii, și cred că ăsta a fost un semn. 😊 Era primul magazin de mobilă în care intram, mi s-a părut imens. Aveam 22 de ani și nu mai văzusem până atunci așa ceva. Cred că de aceea îmi place mie așa de mult Ikea, că acolo a început visul nostru în doi.

Cred că respectul e parte fundamentală dintr-o relație sănătoasă și de lungă durată.

Au trecut 25 de ani de atunci, s-au schimbat multe în viața noastră, am trecut prin bucurii și satisfacții, prin dureri, griji și preocupări, dar niciodată nu s-a clătinat în noi iubirea, încrederea și respectul. Cred că respectul e parte fundamentală dintr-o relație sănătoasă și de lungă durată. E foarte important dialogul și să reflectezi asupra cuvintelor rostite la nervi, să nu-ți devalorizezi partenerul, să păstrezi un limbaj educat, în orice situație. Noi nu ne-am jignit sau rănit niciodată, nici în cuvinte, am avut întotdeauna un mare respect unul pentru celălalt. Nu ne facem declarații la kilogram, dar ne înțelegem din priviri. Eu am o încredere totală în el, e un fel de Superman care le rezolvă pe toate, și asta îmi dă mie multă liniște.

Suntem destul de diferiți, dar diferențele astea cumva merg de acord, se completează. Mie îmi plac literele, lui îi plac cifrele. El îmi promite de-o viață că o să citescă niște cărți pe care insist să le citească. Eu îl amăgesc, tot de-o viață, că o să urmăresc cotațiile la bursă, spread-ul și fluctuațiile valutare. Dar avem multe în comun și ne asemănăm foarte tare: suntem persoane liniștite, comode, nu ne plac agitația și stresul.

Mai multe despre Marietta Dobrin și viața ei în Italia găsiți aici. Sau pe pagina ei de facebook: Romantica lu`pește.

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.