Paste italienești, pregătite ca la mama acasă

Cauți niște paste bune, ca acelea făcute în casă, dar cu economie de timp și la prețuri rezonabile? Încearcă gama Antonio di Vaio, născute din pasiunea noastră pentru bucătăria italiană.

paste ca la mama acasa

foto: pexels.com

Pastele sunt unul dintre cele mai accesibile feluri de mâncare în lume. Aproape fiecare țară are o versiune proprie pentru paste. Ele au căpătat diverse forme și denumiri, dar când vorbim de paste ne gândim în mod special la cele italienești, cele care au dat tonul în prepararea lor și au cucerit lumea.

Cele mai cunoscute rețete de paste provin în mod tradițional din Italia, iar denumirea de „pasta” tot de la italieni vine. Pastele tradiționale italienești înseamnă aluat din făină și apă sau cu ouă, din ingrediente simple, care există în bucătărie de secole. De aceea este greu să facem diferența între pastele moderne și același preparat de-acum sute de ani, obținut din același aluat, iar istoria pastelor se pierde undeva în antichitate. În plus, pastele fiind mâncarea oamenilor simpli, nu au beneficiat, din păcate, de un interes prea mare din partea istoricilor sau a bucătarilor.

Deși pastele definesc astăzi bucătăria și cultura italiană, cel mai probabil ele derivă din tăițeii preparați în Orientul antic. Se crede că pastele au fost aduse în Italia din China, de către Marco Polo, prin secolul al 13-lea. În cărțile lui de călătorii există un pasaj despre o plantă din care chinezii obțineau făina (posibil arborele de pâine), asemănătoare făinii de orz. Din această făină chinezii preparau inclusiv paste și ceva care arăta ca lasagna de astăzi. Cum textele originale ale marelui explorator s-au pierdut demult, istoria pastelor se bazează mai ales pe povestirile diverșilor autori, așadar nu neapărat de încredere. În plus, faptul că în secolul al 13-lea pastele erau deja populare în unele părți din Italia, ne face să credem că Marco Polo nu a fost primul care a adus în italia rețeta de paste.

Tăițeii existau în Orient cu mult înainte ca Polo să ajungă în China. Arheologii cred că aceștia erau un fel de mâncare obișnuit cu mii de ani în urmă  în Asia centrală, de unde au „migrat” către vest. Unii spun că au fost aduși în Europa de triburile arabe. Odată ajunși la țărmul Mediteranei, tăițeii au fost rafinați, iar grâul dur folosit ca principal ingredient în prepararea lor.

Grâul dur este bogat în gluten și are umiditate scăzută, ceea ce îl face ideal pentru prepararea aluatului de paste. Acesta este presat în foi, modelat și tăiat într-o mare varietate de forme înainte de a fi fiert și servit. Pastele din grâu dur uscate pot rezista pe termen nelimitat, un avantaj important în depozitarea lor și prelungirea duratei la raft.

Climatul cald mediteranean potrivit culturilor de legume diverse și unei bogății de plante aromate au permis italienior să fie creativi în prepararea unor sosuri savuroase pentru acest fel de mâncare. Iar roșiile au câștigat competiția, rămânând și astăzi cel mai popular ingredient pentru sosul de paste.

În SUA, pastele au fost aduse de conchistadorii spanioli, iar Thomas Jefferson le-a adus o meritată recunoaștere. În timpul șederii prelungite la Paris (1784-1789) Jefferson a mâncat ceea ce el numea macaroni, care i-au plăcut atât de mult încât la întoarcerea în America și-a adus câteva cutii de macaroane în bagaje. Ulterior, și-a refăcut proviziile cu ajutorul unui prieten din Napoli.

Spre sfârșitul secolului al 19-lea, pastele au fost aduse în SUA de imigranții italieni (cei mai mulți din Napoli) și s-au impus de-atunci ca un fel de mâncare foarte popular.

Pastele sunt un fel de mâncare delicios și sățios, ușor și rapid de preparat din aluatul uscat, iubit de cei mari și mici deopotrivă. El este făcut de secole din aceleași ingrediente principale ca acum câteva secole, iar modul de preparare a rămas aceeași. Când mâncăm paste, putem fi siguri că sunt cam același lucru cu ceea ce aveau pe masă strămoșii noștri. Pastele, cu lunga lor istorie și multiculturalitatea lor reprezintă conexiunea noastră cu trecutul și lumea.

Bunicile italiene prepară și astăzi aluatul de paste în casă, din ingredientele seculare. Noi nu avem timp să le facem, dar putem să ne bucurăm de ele de-a gata. O gamă de paste pregătite după rețetele italienești veritabile, foarte populară la noi, este Antonio di Vaio.

Pastele Antonio din Vaio urmează rețeta specială, 100% din grâu dur. Au o frumoasă culoare aurie și un raport excelent calitate-preț. Grâul dur de cea mai bună calitate asigură pastelor Antonio di Vaio textura ideală. Nu se lipesc și nu se rup în timpul fierberii, astfel încât orice rețetă de paste, mai veche sau mai nouă, este întotdeauna una reușită.

paste Antonio di Vaio

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.