Romanița Iovan a lansat colecția Black Swan, SS20, la Romanian Fashion Philosophy 2019. Am profitat de ocazie să admir ținutele elegante de seară și să vă împărtășesc câte ceva din culisele prezentării…
Colecția Romaniței este un omagiu adus feminității și este inspirată de viața unei micuțe balerine. Este o colecție-basm, realizată din materiale prețioase și rafinate: tulle, organza, dantelă, mătase naturală și brocart, cu accesorii din pene, voalete și broderii executate manual.
Mica balerină și visul ei au devenit sursa de inspirație a colecției
„Dacă ar fi o poveste, ar începe cu: A fost odată ca niciodată…” spune Romanița despre ideea colecției. „Este povestea unei micuțe și talentate balerine și visul ei. Este o poveste clasică, nemuritoare, care ne face să evadăm într-o lume plină de sensibilitate, grație, dragoste și frumusețe. A fost oarecum firesc să îmi doresc să transpun aceste lucruri într-o colecție care să îmi reflecte personalitatea. Ținutele propuse sunt, astfel, extrem de feminine, elegante și rafinate, pentru o femeie modernă, dar romantică, senzuală și sensibilă. Acea femeie a secolului 21, care își dorește să strălucească, să fie adorată și prețuită” – a încheiat creatoarea.
Accesoriile de păr pentru această colecție au fost realizate manual de către Mihaela Bachmann și conțin fascinators cu pene, broderii manuale, voalete, funde extravagante și flori realizate din materialele ce compun ținutele prezentate în colecție.
Tema colecției a fost pentru Mihaela una de suflet, pentru că a studiat baletul, iar Lacul Lebedelor este printre spectacolele ei favorite. Accesoriile Mihaelei sunt destinate femeii romantice, visătoare, sensibile, rafinate, dar și emancipate și moderne. În plus, pentru colecția prezentă, ele completează perfect ansamblul imaginat de designer, pentru fiecare ținută în parte. Pentru Mihaela, lucrul cu Romanița a fost onorant și instructiv, o ocazie excelentă de a-și rafina ideile alături de un mare designer.
Romanitza Fashion House este o casă de modă înființată în anul 1991 de către Romanița Iovan. În cei 28 de ani de activitate, Romanița Iovan a prezentat colecții în România în cadrul Festivalurilor importante de modă din București, Iași sau Cluj Napoca și la New York Fashion Week. Detalii pe site-ul: www.romanitza.ro.
Romanian Fashion Philosophy 2019
Romanian Fashion Philosophy este un exclusivist eveniment de modă, care are loc anual la București. Anul acesta, s-a desfășurat timp de trei zile, în octombrie, la Ambasad’Or Events Otopeni.
Stephan Pelger, Lena Criveanu, Alexandra Calafeteanu, Nausica, Laura Olaru, Mineli, Mirela Diaconu, Ana Maria Cornea, Dorin Negrău, Romanița Iovan, Maria Simion se numără printre cei 30 de designeri invitați să își lanseze cele mai noi colecții pe podiumul Romanian Fashion Philosophy, singurul eveniment din România transmis LIVE pe întregul mapamond de partenerul media principal – Fashion Channel Italia.
“Kids Day și Fashion Philosophy Awards sunt noutățile pe care vi le-am pregătit începând din această ediție. Vom avea momente importante dedicate copiilor, designerilor și brandurilor pentru copii, pe care le-am creionat împreună cu neobosita Cătălina Rafailă de la IT KIDS, care s-a implicat 100% în acest proiect. În ultima zi de eveniment, pe 18 Octombrie, vom decerna, împreună cu European Fashion Union, premiile în industria modei: Fashion Philosophy Awards, o gală în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat Ionuț Constantin, directorul Romanian Fashion Philosophy.
Stephan Pelger, care pe 8 Octombrie va împlini 40 de ani, din care 15 dedicați meseriei de creator de modă, va ciocni un pahar de șampanie pe 16 Octombrie, cu ocazia lansării colecției “Starlight” toamnă-iarnă 2019-2010. De altfel, Pelger este cel care va deschide oficial Romanian Fashion Philosophy și este și unul dintre nominalizații Fashion Philosophy Awards la titlul “Designer of the Year”, alături de Dorin Negrău și Cristian Samfira.
Pe parcursul celor patru zile de fashion week, Ambasad’Or Events va găzdui, de asemenea, și vernisajul expoziției pictorului german Marcel Thiele, realizat de organizatorii Romanian Fashion Philosophy împreună cu Galeria Alexandra’s.
Romanian Fashion Philosophy
Powered by: FHF Gmbh | Host: Ambasad’Or Events | Models: ICAN Model Management | Hair-styling: Cornel Saru | Make-up: Beauty Make-up Artistry
- OPI cucerește topurile toamnei cu noua colecție Metallic Mega Mix - September 8, 2024
- IKEA a aflat de ce dormim prost și cum ne îmbunătățim somnul - September 8, 2024
- Cel mai puternic tratament anti-aging – noutatea zilei de la Paula`s Choice! - September 4, 2024
Comments
1 Responses to “Romanița Iovan a lansat colecția Black Swan Spring-Summer 2020”
Foarte frumoasa colectia, multumesc pentru informatie!