O româncă doctorand și lector asociat la Universitatea din Exeter spune că și-a luat cetățenia britanică de teama curentului naționalist care străbate țara de câțiva ani încoace: „Fiul meu este englez, soțul meu este german, la graniță prezentam pașapoarte cu trei cetățenii diferite. Glumeam amar că, dacă ne vor deporta, ne vor pune în trei trenuri diferite. Acum nici nu mai știu dacă asta este o glumă.” Cu Dr Teodora Manea Hauskeller, despre atmosfera post-Brexit, dilemele și temerile unui străin în Marea Britanie.
Teodora Manea Hauskeller s-a născut pe malul Dunării, la Fetești, într-o zi de Paște. A locuit în Constanța, a studiat și lucrat în Iași, Hanovra, Konstanz, Magdeburg și Tubingen. De peste un an e cetățean britanic, doctorand în sociologie medicală și lector asociat la Universitatea din Exeter – „o veche colonie romană, ca și Tomisul în care mi-am petrecut copilăria. Strigătele pescărușilor în zori îmi dau un sentiment de acasă…”
Am rugat-o să ne spună cum a ajuns în UK și ce face acolo, care e treaba cu NHS (National Health System) și încotro bate vântul post-brexit, iar Teodora a scris povestea în tren, pe drumul spre Londra, unde mergea la o conferință UCL (University College London) pentru prezentarea propriei lucrări de cercetare în sociologie medicală „Cum să dai voce durerii”:
„În decembrie 2006, a doua zi de Crăciun, mi-am rezumat existența la cele 30 de kilograme admise la cală de British Airways și am plecat la iubitul meu, în UK. Mi-am luat cu mine câteva lucruri de iarnă, diplomele, publicațiile, fotografii și mici lucruri cu valoare sentimentală. În ultimul moment a trebuit să renunț la Missi, pisica mea, pentru că deși avea pașaport de sănătate european, în UK nu o primeau fără un test rabic care ar fi trebuit făcut cu 6 luni înainte de plecare… A fost foarte dureros, pentru că animalelor nu le poți explica de ce pleci.
De data aceasta este diferit, am lângă mine toată iubirea și sprijinul familiei.
De ce am plecat? Este greu de spus pe scurt. Am investit totul în cariera mea academică, ajunsesem unde doream, eram lector la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, singura femeie din catedră la acel moment. Mă specializasem în bioetică în Germania, dar cu toate eforturile mele nu reușisem să-i conving pe cei de la filosofie despre importanța domeniului. Am colaborat cu facultatea de medicină din Iași, medicii fiind mult mai deschiși către acest subiect.
Dar cumva aveam impresia că viața mea se impotmolise în ambiții și că o altă parte din mine, partea inimii dacă doriți, rămăsese în urmă. Aveam colege universitare care îmbătrâniseră singure și atunci am decis că pentru mine familia va fi pe primul plan, așa că mi-am dat demisia și am plecat. Mi-am asumat riscul de a nu mai călca niciodată în lumea academică, dar mi-am spus că dacă este ceva de mine voi reuși oricum, iar dacă nu – atunci lumea nu are nimic de pierdut.
Dr Teodora Manea Hauskeller în timpul unei prezentări
Am început să-mi reconstruiesc viața
A fost foarte dificil la început, primii trei ani am avut experiența totală a femeii casnice, mamă, soție, animal domestic. Am început să-mi reconstruiesc viața, am adoptat iar pisici, mi-am pus în grădină florile copilăriei, flori din grădina bunicilor. Cumva cred că viața de adult devine o încercare de a-ți recrea copilăria perfectă.
În 2010 am început iar să predau ca lector asociat la medicină, la Universitatea din Exeter. Am început cu un curs facultativ, dar a fost atât de apreciat încât în fiecare an s-au adunat din ce în ce mai multe. Cu toate acestea, este greu să-i lămurești pe mediciniști să angajeze un filosof cu contract permanent. Acum fac un al doilea doctorat în sociologie medicală. Trebuie să mă reconectez cu mediul universitar de aici dacă doresc să-mi reconstruiesc cariera. Dar de data aceasta este diferit, am lângă mine toată iubirea și sprijinul familiei.
Pe 1 mai 2015 am devenit cetățean britanic. Am depus cererea de cetățenie britanică acum 2 ani, când am văzut că discursul naționalist începe să fie tolerat în mass media și devine parte din politica Partidului Conservator, aflat la putere. Românii și bulgarii începuseră să fie prezentați ca amenințări sociale. Era foarte trist și sincer mi-a fost frică. Fiul meu este englez, soțul meu este german, la graniță prezentam pașapoate cu trei cetățenii diferite. Glumeam amar că dacă ne vor deporta ne vor pune în trei trenuri diferite. Acum nici nu mai știu dacă asta este o glumă. Probabil că odată oprirea liberei circulații, emigranții neintegrați vor fi deportați. Va fi interesant să vedem care vor fi criteriile integrării.
Două treimi din medicii britanici au studiat în alte părți ale lumii
Pe lângă activitățile de predare la universitate, sunt interpret sau translator comunitar (în spital, școli, la consiliu), expert etic pentru Comisia Europeană, cercetător pe migrația medicală și etica grijii, doctorand în sociologie medicală; am o rubrică lunară în Revista Timpul, scriu în mod regulat pentru Sereniti, am grijă de familia mea. Îmi place tot ce fac, nu pot deocamdată renunța la nimic, pentru că totul este parte din mine. Contactul cu studenții, cu legile și principiile Europei, cu oamenii simpli, cu suferința, toate mi se par cumva esențiale pentru a înțelege lumea în care trăiesc și pentru a învăța să fiu un om mai bun.
Contactul cu studenții, cu legile și principiile Europei, cu oamenii simpli, cu suferința, mi se par esențiale pentru a înțelege lumea și a învăța să fiu un om mai bun.
NHS-ul lor (National Health System) este un lucru minunat, de care englezii sunt foarte mândri. Este caracterizat ca fiind un sistem de îngrijire medicală gratuită la care în principiu oricine are acces, deși de câțiva ani au pus restricții pentru emigranți. Ei pot beneficia doar dacă au contract de muncă sau intenția să se stabilieacă în UK. Sistemul este finanțat din taxele celor care lucrează, iar în UK taxele sunt destul de mari, și nu mă refer doar la cele pe venit, dar și la taxele pentru consiliu. NHS-ul nu pică din cer sau din mila politicienilor, este finanțat din taxele celor care muncesc. Oricum, sistemul este minunat din punct de vedere etic, pentru că asigură dreptul la sănătate ca drept fundamental.
Despre imperfecțiunile NHS-ului post scrie volume, dar nu-i atât de important. Eu sunt foarte conștientă că medicina ca practică are un caracter cultural foarte accentuat. Ne reprezentăm corpul, bolile, cauzele bolilor, rolul medicilor, al personalului medical în moduri diferite în România față de UK. De aici pot apărea dezamăgiri sau frustrări. Dar condițiile din spital, amabilitatea medicilor, priceperea specialiștilor sunt totuși ceva demn de remarcat.
Am fost tristă că NHS-ul a fost folosit ideologic de Brexit, pentru că studiind migrația medicală știu că, de exemplu, două treimi dintre medici au făcut școala medicală în altă parte a lumii. Au fost atrași aici de salarii, de mediul social, dar pe de altă parte ei sunt o resursă socială în care alte țări au investit și care în final au rămas fără această resursă. Populația acestor țări (în general mai sărace decât UK) suferă din lipsa resurselor medicale. Deci în termeni de dreptate socială globală, aici sunt probleme etice. Pentru acest motiv cred că sloganul Our NHS a fost oribil („Vote Leave to Save Our NHS” – nr)
Lottie este adoptată. A fost aruncată pe străzi în Irlanda, adunată de hingheri acolo, salvată de Dog Trust, a supraviețuit o parvoviroză și a ajuns la noi. Era un ghem când am adoptat-o acum are 35 de kilograme, nu latră și-l iubește pe motanul Tomi. El are 9 ani, este foarte iubitor și-i place șunca presată. Dimineața, când îmi beau cafeaua verificându-mi emailurile, ei stau cu mine. Ne trezim împreună, este minunat!
Brexit pro și contra
Prietenele mele englezoaice cu care plimb cățeii au votat Brexit. M-am întristat, dar trebuie să accept că fiecare este liber să voteze cum crede și simte. Faptul că populația a fost manipulată cu date false, cu sloganuri oribile și rasiste este clar pentru mine. Dar pentru cei care au votat Brexit, totul a fost împachetat frumos ca suveranitate, dreptul la autoguvernare, democrație etc. Știu că motivul principal sunt emigranții. Prietenele mele mi-au spus că eu sunt un emigrant bun și că dacă toți ar fi ca mine, totul ar fi perfect. Dar acest discurs a mai fost auzit în trecut, îmi este cunoscut din literatura despre al doilea război mondial, din păcate…
Ceea ce mă evervează și mă dezgustă și mai tare este intoleranța emigranților unii față de alții. Ei ar trebui să fie primii care să înțeleagă că fiecare are dreptul să viseze la o viață mai bună, să-și încerce șansa.
Dacă noul prim ministru va retrage UK din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție care a fost redactată de juriști englezi… Pentru mine, asta ar fi o pierdere personală.
Nu m-am simțit discriminată de oamenii din jurul meu. Chiar am fost surprinsă când vecina mea octogenară de peste drum i-a spus coafezei (și așa mai departe s-a propagat informația) că predau la universitate. Ea era foarte mândră de mine, știa toate zilele de naștere și aniversările noastre, ne trimitea mereu felicitări și cadouașe de Paște și Crăciun copiilor, deși nu ne-am vizitat niciodată.
Dar există o discriminare academică, în sensul că publicațiile de pe continent nu sunt recunoscute aici. În 2010 nu mi-au putut face contract de muncă pentru un număr limitat de ore pentru că erau legi restrictive pentru minimumul salarial și condiții speciale în care poți sau nu angaja români. Dar toate acestea nu au fost pentru mine ca persoană, ci legi sau principii instituționale.
De multe ori mă enervează oamenii care mă întreabă de unde sunt, pentru că am accent. Cu întrebarea asta mă simt mereu respinsă, deși nu cred că asta este neapărat intenția celor care o pun, dar am devenit foarte sensibilă, cred.
Am avut vecini care au venit să-mi spună că le pare foarte rău că Brexit a câștigat, că ei nu simt așa. Și poate că acest popor va avea destulă toleranță și responsabiliate să nu intre în mizeria repetării istoriei. Voi fi totuși foarte tristă dacă Theresa May va fi noul prim ministru și va retrage UK din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenție care a fost redactată de juriști englezi… Pentru mine, asta ar fi o pierdere personală.”
- Casa Dusita lansează Pelagos, noua senzație parfumată a verii - May 24, 2024
- Primark va deschide un magazin și la Cluj-Napoca - May 14, 2024
- Fără azil: capitolul neștiut din povestea Annei Frank - April 12, 2024
Comments