În an electoral, Alina Elena Miron lansează o carte despre alegeri: Arhitescu şi oraşul păianjen, la editura RAO. Foarte bun titlu, o carte excelentă pe subiecte dificile: administraţie locală, politică şi campanie electorală. Mă aşteptam la un text greoi, dar talentul jurnalistic al Alinei face din alegerile la primăria din Brăila o poveste interesantă şi antrenantă, cum nu te-ai fi aşteptat. Este povestea unui om care demisionează din funcţia de arhitect şef la primăria Brăilei, pentru a candida independent la funcţia de primar al oraşului. Cu umor şi ironie fină, autoarea ne introduce în atmosfera locurilor şi oamenilor – imposibil să nu ţii cu eroul ei, în priză de la început şi până la sfârşit.
Mi-au plăcut mult limbajul firesc al dialogurilor şi descrierile, extrem de vizuale, care te introduc instantaneu în atmosfera timpului şi a locurilor. Prin ochii Alinei descopăr o Brăilă cu o istorie fabuloasă, cu străzi ca o ţesătură de păianjen, cu port şi faleză la Dunăre, aşezată pe catacombe misterioase, care-i străbat de sute de ani subsolul. N-am fost niciodată la Brăila, dar de-acum e pe lista „de vizitat în România”. Eroul cărţii este la fel de îndrăgostit de oraşul natal, iar proiectele lui de dezvoltare urbană sunt un bun exemplu de transformare a aşezărilor noastre încremenite din vremuri antebelice în metropole moderne, în acord cu timpul.
Cartea poate fi şi un îndrumar pentru cei care vor să facă ceva important pentru oraşul lor, dintr-un post de conducere, dar şi ca alegător – că doar alegători suntem mult mai mulţi, nu? Aflând câte ceva din bucătăria alegerilor, afli şi cum poţi sau nu să fii manipulat, cum să îţi alegi candidatul preferat, cum să îi testezi competenţa şi pe ce criterii. Şi că s-ar putea ca acestea (criteriile) să difere foarte mult. Marian, candidatul Alinei, tehnocrat cu viziune, visează la o Brăilă smart city, cu infrastructură modernă, managementul resurselor şi ghişeu unic. El crede că independenţa faţă de vreun partid, specializarea în domeniu şi dorinţa de mai bine pentru oraşul lui sunt recomandări solide pentru candidatura la primărie. Alegătorii au însă alte planuri…
„– Bună ziua, ne scuzați că vă deranjăm, am început eu, aș vrea să vă prezint unul dintre candidații la alegerile locale de anul acesta, domnul Marian, arhitect, fost arhitect-șef al orașului și…
Șahiștii s-au oprit din sporovăială și s-au uitat la noi cam surprinși.
– Da, și? Care-i problema noastră? a spus unul dintre ei.
– Nicio problemă, ne gândeam doar că, la fel ca toți cei din oraș știți că urmează alegeri și sunteți interesați de soarta orașului nostru. Și poate vreți să îi cunoașteți personal pe cei care vor candida. Noi l-am adus pe domnul arhitect aici ca să îi puteți pune întrebări, dacă doriți, despre orice doriți. Dânsul…
– Da, da? mi-a tăiat vorba unul dintre ei, păi noi știm deja ce votăm, a zis unul, ce să mai întrebăm?
– Da. Poate vă interesează ce au și ceilalți de zis, poate că având o perspectivă mai vastă vă veți gândi la alegerea dumneavoastră și poate veți lua în calcul și proiectele pe care le avem… Uitați, avem aici niște pliante în care detaliem ce am vrea să facem pentru oraș.
– Domnul vrea să fie primar?
I-am făcut semn lui Marian să înainteze și el a întins mâna. Doar unul dintre veterani i-a strâns-o, nu prea ferm, dar îl nimerise în grup și nu îl putea evita. Ceilalți ne-au înconjurat, tăcuți. Începeam să mă simt ca în Harlem.
– Dar ce vreți voi să faceți cu orașul nostru? Nu e bine așa?
– Ne faceți mese de șah mai bune? Sau le înlocuiți cu din alea din lemn, care se duc la prima ploaie?
– Ah, uite, că dacă tot sunteți aici, vreau să întreb ceva: de ce v-ați băgat în asta, că văd om tânăr? De ce nu lăsați pe ăia mai bătrâni să decidă, că ei au trecut prin multe?
– Din ce partid faceți parte?
– Sunt independent, a zis Marian.
– Aaa, a făcut grupul.
– Nu fac politică, nu am făcut niciodată, tot ce vreau eu…
– Păi dacă nu faceți politică, ce căutați în politică?
– Poate că este momentul să nu mai facem politică și să ne gândim mai mult la oraș. Nu este totul despre politică, e despre administrație… Un oraș…
– Ia uite la pliantele astea, cum arată! a făcut unul care stătea încă pe scaun, trântind cu pliantul nostru pe masa de șah. De ce ați dat banii pe ele? Nu mai bine făceați niște manuale la copii de banii ăștia?”
Prea deştept ca să fii ales
Cursa electorală e plină de obstacole, dar echipa le învinge pe rând, cu atuurile profesionalismului şi al corectitudinii, spre deosebire de ceilalţi candidaţi, care nu au nici pe departe pregătirea arhitectului şi nici manierele acestuia. Cel mai bine caracterizează situaţia unul dintre personaje:
«- Măi, tu eşti prea deştept ca să ai trecere la oamenii obişnuiţi, îmi aduc aminte că i-a zis un tip cu alură de buticar combinată cu una de bodyguard de club, dar al cărui spirit de observaţie m-a uimit. Nu eşti tu în stare să duci prostimea cu zăhărelul. Eu am fost în campanie la sate, acum mulţi ani, când a venit Iliescu să îşi susţină primarii. Era un candidat într-un sat, spunea tot felul de chestii deştepte şi Iliescu i-a spus sa nu mai vorbească aşa şi să repete ce spunea el în şoaptă. S-a uitat preşedintele în jur şi a văzut o şcoală ruinată. „Ia, zi-le la ăştia că le pui geamuri la şcoală”, îi şoptea Iliescu. Şi el zicea, iar oamenii începeau cu urale. „Zi-le că dacă o să iasă celălalt, o să le ia iar terenurile şi animalele, ca să facă din nou cooperative”. Oamenii începeau cu „huăăă!” Normal că era o manipulare (…) şi putea să vină după aia ţărănistul degeaba să le explice că o cooperativă în sensul nou este altceva, că vor primi mai mulţi bani. Sămânţa era plasată. Înţelegi? Eşti tu în stare să faci din astea?»
Pleacă ai noştri vin ai noştri, totul se încheie cu şampanie şi discurs, indiferent de culoarea câştigătorului. Nu lipsesc personajele caragialeşti – Cravată Roşie, Simona sau Techiu şi nici eroii don quijote-şti, nobili în gândire şi fapte, care se luptă, normal, cu morile de vânt. Răul şi binele se înfruntă cu speranţe până la final, nu vă dezvălui care e acesta, pentru că nu vreau să stric surpriza poveştii.
În schimb, vorbesc cu autoarea, a cărei scriitură o admir din toată inima. Alina mi-a fost colegă de jurnalism, pe vremea când era redactor şef la o revistă glossy. Încă nu se apucase de fotografie profesionistă, nu scria cărţi şi nici nu făcea campanii electorale – ultimele două activităţi de dată mai recentă, care s-au îmbinat fericit acum, în această carte. Cei 24 de ani de experienţă ai autoarei în presă se simt de la prima frază şi te conduc prietenos pe tot parcursul călătoriei social-electorale, nici nu-ţi dai seama când ai ajuns la final. Alina a mai scris patru cărţi de poveşti pentru copii, dar Arhitescu şi Oraşul Păianjen este primul ei roman. „Sunt două cărţi scrise în paralel. Simţeam nevoia să compensez pragmatismul cotidianului, observarea directă a lucrurilor, cu un fantasy despre o lume demult apusă. Dar în ambele cărţi scriu, în fond, despre alegeri. Alegeri care ne determină viitorul.”
Alina a vrut ca Arhitescu să fie un jurnal onest de campanie, dar cred că i-a ieşit ceva mai mult. Este prima carte de gen scrisă la noi şi cred că va ajunge un punct de referinţă în domeniu.
Mai multe găsiţi pe https://arhitescu.ro/
Citeşte şi
„Arhitescu” şi eroii ei, după 4 ani. De vorbă cu autoarea cărţii
- Gustări sustenabile și consumate „cu cap” - April 16, 2025
- Gastronomia salvează România - April 16, 2025
- Kilogramele în plus nu vin doar din alimentație! - April 15, 2025
Comments