De când locuiește în Nord, viața Denisei s-a schimbat total, economic, social și cultural. A aflat că norvegienii sunt tradiționaliști și patrioți, a ajuns să-i respecte și să-i iubească. S-a adaptat rapid, a învățat limba și obiceiurile, și-a găsit un job în industria hotelieră. Un singur lucru crede că îi mai lipsește ca „să devină una de-a lor…”
Denisa Alina Rosenvinge, fostă Pătru, are 27 de ani și e căsătorită cu un norvegian, motiv pentru care locuiește în Norvegia. Nu și singurul motiv. Pasul norvegian i-a schimbat statutul economic și social, i-a deschis lumea și i-a lărgit perspectivele.
„De 4 ani de când locuiesc in Norvegia, viata mea s-a schimbat total (economic, social și cultural). Am întâlnit oameni din diferite colțuri ale lumii (polonezi, australieni, iranieni etc.) și din diferite clase sociale. Lucrez de doi ani ca ospătăriță într-un hotel, deși nu sunt calificată în acest domeniu, eu fiind absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion.
Nordicii sunt tradiționaliști și patrioți
Părerea mea despre nordici s-a schimbat total pe parcursul celor 4 ani. Inițial credeam că sunt oameni reci și indiferenți, dar cu timpul am ajuns să-i cunosc, să le descopăr cultura, tradițiile și cum sunt ca popor: traditonaliști și patrioți. Însuși inmul lor sugerează acest lucru – „Vi elsker dette landet” înseamnă „Noi iubim acest pământ”.
Norvegienii sunt oameni deschiși, curioși să asculte și despre tradițiile și cultura celorlalți, dar și mari iubitori de plimbări în natură. Cum spun ei, „ut på tur, aldri sur” – „la plimbare, niciodată morocănos”.
Ce nu-i place în Norvegia și ce și-ar dori să învețe
M-am acomodat aici destul de bine și de repede, zic eu. Totuși, frigul îmi creează (încă) disconfort. În perioada de toamnă-iarnă (septembrie-martie) simt lipsa soarelui, care este benefic pentru organismul uman, și mă simt foarte obosită.
Mi-aș dori tare mult să învăț să schiez, așa aș deveni una de-a lor, căci (norvegienii) sunt născuți cu schiurile în picioare!
Le e teamă, dar nu și-au schimbat atitudinea
Tragedia din Paris și imigrația mulsumanilor îi ingrijorează atât pe norvegieni cât și pe cei de alte naționalități rezidenți în Norvegia, ca de altfel pe toată Europa. Toți trăim cu teama că într-o bună zi putem fi ținta atacurilor, dar asta nu a schimbat cu nimic atmosfera pregătirilor de Sărbători sau atitudinea norvegienilor față de musulmanii care sunt rezidenți ai acestei tari.
Foto: Denisa Rosenvinge
- OPI cucerește topurile toamnei cu noua colecție Metallic Mega Mix - September 8, 2024
- IKEA a aflat de ce dormim prost și cum ne îmbunătățim somnul - September 8, 2024
- Cel mai puternic tratament anti-aging – noutatea zilei de la Paula`s Choice! - September 4, 2024
Comments