Vestea proastă e că se întâmplă să ne îndrăgostim de persoanele nepotrivite. Vestea bună e că prin cuplu avem șansa de a ne vindeca traumele și dependențele din familie, mai ales când, metaforic vorbind, în pat cu noi sunt și rudele apropiate, cu propria lor experiență de viață.
Image courtesy of marin at FreeDigitalPhotos.net
Faptul că ne pierdem capul în primele luni ale unei relații nu este și garanția că acea relație e benefică și sănătoasă pe termen lung. Dimpotrivă, nu întâmplător oamenii se îndrăgostesc inconștient de persoane nepotrivite, care aduc la rândul lor un conglomerat de caracteristici re-cunoscute mai târziu ca aparținând unor membri de familie (care în copilărie nu ne-au îndeplinit nevoile importante). Astfel, cerem compulsiv de la persoane care au același comportament cu părinții noștri să ne satisfacă nevoile neîmplinite în copilărie. Cei doi protagoniști ai poveștii de iubire se aleg reciproc având același tip de traumă familială, dorind inconstient să vindece familia și pe ei înșiși (de exemplu, și ei și lui i-a murit un părinte când erau copii sau ambii au avut tați violenți).
Cu alte cuvinte, o fată se îndrăgostește de un partener care în timp începe să bea mult și să fie violent, ca și tatăl ei; sau un băiat se îndrăgostește de o fată care este la fel de cicălitoare și rece ca mama lui sau la fel de critică ca tatăl. Alteori partenerii au caracteristici total opuse celor ale unei rude importante, însă și această alegere deseori este tot inconștientă. Indiferent de asemănarea clară sau mai puțin clară sau deosebirea foarte clară de mamă, tată sau alt adult important din copilăria proprie, majoritatea dintre noi am avut un model de relație, bărbat -femeie în propria familie și „alegem” în funcție de acel tipar (vezi celebra „compulsie la repetiție”).
Pe cine alegem inconștient?
Majoritatea dintre noi ne alegem partenerii în mod inconștient. Au apărut în ultima vreme mai multe cărți scrise de specialiști în domeniul psi si (conex) despre cum ar fi de dorit să ne alegem partenerii, însă multe persoane nu sunt încă obișnuite să citească despre iubire, ce înseamnă, de fapt și ce nu, dacă există diferențe între iubire, dorință, sex, valori și de ce ar fi de dorit să aflăm despre aceste lucruri înainte de a ne întemeia un cuplu și o familie.
Alegem persoane care să ne confirme scenariul de viață inconștient (exemplu de decizie inconștientă: „Eu nu pot fi iubită” și atunci aleg o persoană nedispobibilă, care să îmi confirme decizia). Mai mult, aud deseori vorbindu-se despre depedențele partenerilor de viață. Multe persoane vorbesc despre alți membri de familie, care ar fi în opinia lor dependenți de câte ceva, însă nu își văd bârna din ochiul propriu. Un dependent atrage un alt dependent.
Nu este întâmplător faptul că o persoană cu o dependență are în familie o persoană cu dependențe și alege ca partener, din noianul de persoane posibile, o alta potențial dependentă de ceva – nu întotdeauna de același lucru; sau alege o persoană abstinentă. Problema este că abstinența nu înseamnă vindecare, ci extrema cealalaltă.
O persoană cu o dependență este vindecată în momentul când se află în echilibru vis a vis de obiectul dependenței (când își limitează băutura, cumpărăturile, când știe să își spună „de ajuns”), și nu când este abstinentă. Una este sa muncească compulsiv și alta să muncească echilibrat, facându-și timp pentru restul planurilor vieții. Dacă muncește compulsiv, să nu se mire că membrii familiei au și ei dependențe (de cumpărături, de droguri). Când va fi capabilă să-și stopeze dependența, adesea și membrii familiei vor fi capabili să pună limite sănătoase propriilor dependențe (inclusiv cea de drogurile admise, cum sunt dulciurile).
Pe de altă parte, când suntem într-un cuplu, avem șansa de a vindeca prin cuplu și istoria noastră de familie, pentru că întotdeauna într-un pat (la nivel metaforic) se află nu doar cei doi protagoniști, ci două generații (cu istoria de viață proprie). Alegerea conștientă a unui partener de viață viabil, disponibil, potrivit, nu se poate face fără conștientizarea paternurilor din familie, fără rațiune, discernământ, înțelepciune. Iubirea matură conține în ea mai ales rațiune și înțelepciune, și nu pasiune oarbă, obsesională, distructivă.
Cum ne găsim partenerul ideal
Adevărul este că putem face o pereche funcțională cu mai multe persoane. Mai multe persoane pot corespunde valorilor, nevoilor, stilului nostru de a vedea lumea și viața.
Doar în povești Prințul și Cenușăreasa sau Prințesa și Valetul pot duce viață bună de cuplu. În viața reală, diferențele extrem de mari în planul educațional, social, material sunt tot atâtea obstacole în calea unei relații pe termen lung. O relație este ca o firmă – dacă ambii parteneri nu conlucrează și nu sunt buni „administratori”, firma falimentează.
Ideea că fără dragoste la prima vedere nu putem avea o relație satisfăcătoare este o idee falsă, care aduce multe iluzii în mintea multora. Astfel, multe persoane trec pe lângă potențiali parteneri/partenere doar pentru că nu văd dincolo de acest mit. În viața de cuplu, ceea ce contează sunt micile momente de zi cu zi, nu marile momente anuale. Viața în genere este făcută din momente pline de rutină, care ne dau siguranță și încredere. Dacă ne simțim bine cu partenerul doar de Sărbători, nu înseamnă că avem o relație benefică pe termen lung. Fericirea de moment se aseamănă cu senzația de fericire pe care ne-o dă practicarea sporturilor extreme, în care gonim după adrenalină. Experiența în montagne russe este interesantă o dată, însă nu constant. Viața este un puzzle de gesturi mărunte și banale („Dragă, poți să pui tu masa, te rog? Da, dragă”) și nu din pasiuni fulminante, din care oamenii ies cu sechele emoționale.
Majoritatea persoanelor cred că, dacă există iubire, atunci totul se rezolvă de la sine. Realitatea este că iubirea nu face ca lucrurile să meargă bine decât la începutul relației. După aburii de început, este nevoie de efort susținut a ambilor parteneri, dacă diferentele între ei nu sunt deja extrem de mari, astfel încât relația să nu se poată susține. Sintem deseori recunoscători societății care nu ne restricționează aparent alegerile afective și sexuale, ci ne dă frâu liber de a ne îndrăgosti aproape de oricine. Când oamenii spun că „s-au luat din dragoste”, se referă la îndrăgostire, nu la iubire matură și asumată. Se referă la acei fluturi în stomac, la acel je ne sais quoi inefabil, fără de care unii declară că nu pot avea o relație.
Paradoxal, s-a demonstrat că de cele mai multe ori căsătoriile „aranjate” duc la relaționări mult mai bune între cei doi protagoniști decât cele care au pornit de la îndrăgostire. Sunt relații care se nasc mai întâi din prietenie și în care partenerii ajung să îmbătrânească împreună.
- Cum recunoști un cuplu longeviv – 10 indicii - July 19, 2016
- Mamele de băieți – diferite de cele de fete? - July 18, 2016
- Bărbatul casnic – motiv de divorț? - July 18, 2016
Comments