Legătura cu natura la Helsinki

Nordul Europei e liniștit, curat și civilizat, ca o proiecție din viitorul nostru îndepărtat sau o scenă SF. În Helsinki, legătura cu natura pare să fie una dintre grijile importante ale localnicilor. Numai bună de vizitat în lunile de vară, Țara lui Moș Crăciun e Țara celor aproape două sute de mii de lacuri și tot pe-atâtea insule, 39 de parcuri naționale și 16 locuitori pe km pătrat, cu una dintre cele mai competitive economii din lume și o înaltă calitate a vieții.

Două dintre clădirile Universității Aalto în Otaniemi, Espoo

Două dintre clădirile Universității Aalto în Otaniemi, Espoo

Am ajuns din Bucureşti la Helsinki la ora 6 dupā amiaza, dupā cinci ore şi jumātate de zbor, cu escalā la Amsterdam. Escala pe aeroportul Schiphol mi-a dat răgazul să observ noutățile: restaurantul Grand Café Het Paleis, saloanele cu acces privat, zonele de plante vii și aranjamente care recreeazā natura – o adevăratā junglā de copaci, flori, plante, mult verde. Un nou concept de integrare om-naturā, sensibil promovat pe toate canalele.

Am regăsit legătura cu natura și pe aeroportul din Helsinki, în pardoseala din lemn lācuit, în culoarea naturalā, caldā, ca de-acasā; dar și în primele panouri publicitare de dupā ieşirea din aeroport, cu imaginea unor cai în mişcare – forţa purā la un loc cu fragilitatea naturii. Din taxiul care m-a adus în Espoo (la 20 km de Helsinki) am privit pentru prima oarā şoselele, semnalizārile, clādirile, copacii şi zonele verzi, flora locală. O curāţenie desāvârşitā peste tot, nimic n-a alterat frumuseţea şi prospeţimea naturii şi bucuria primei întâlniri cu Finlanda.

In iulie la Helsinki soarele rāsāre la ora 4 deasupra mārii, cu o strālucire de diamant, împrāştiind o luminā albā la care nu poţi sā priveşti cu ochiul liber. Aşa începe o nouā zi în Espoo.

Atestat din 1458, cu statut de oraş din 1972 şi cu o populaţie de 265.000 de locuitori, Espoo are 58 de km de ţārm de mare, 185 de insule şi unul dintre cele 39 de parcuri naţionale finlandeze, Nuuksio Naţional Park. La Espoo, în zona campusului Universitāţii Aalto, peisajul de pādure se îmbină cu marea, cuminte ca un lac plin de stufāriş şi gâşte sālbatice.

Finlanda are 188.000 lacuri care i-au dat numele de „ţara celor o mie de lacuri”. Şoselele strābat zone de pādure, casele-vile sunt înconjurate de pāduri, pânā şi blocurile de locuinţe din Espoo „cresc” la marginea pădurii. Peste tot sunt plante sālbatice, de munte, am recunoscut buchete de sunātoare, tufişuri de mure și de māceş. În apropierea stadionului ultramodern, perfect amenajat pentru multiple sporturi, un iepure sālbatic mare şi cenuşiu s-a oprit pentru o clipă și m-a privit curios. La fereastra camerei de hotel am gāsit un anunţ amuzant: „Puteţi sā lāsaţi fereastra deschisā când sunteţi în camerā, dar dacā plecaţi vā rugām sā o inchideţi pentru cā împrejurimile naturale magnifice ale hotelului gāzduiesc numeroase pāsāri care pot intra după hranā şi murdări camera”. Este adevārat cā, în faţa hotelului la marginea apei, un cârd de gâște albe cu capul negru pāştea liniştit, dar nu m-am apropiat prea tare și am urmat sfatul de a închide fereastra de câte ori am ieșit din camerā, reducând la zero posibilitatea invadării reciproce a spațiului personal.

Nuuksio este un fel de holospaţiu, în care evadezi pentru necesara dozā de linişte, frumuseţe şi relaxare.

Centrul „Haltia”, un nou concept om-naturā

Vizita în parcul naţional Nuuksio a început cu muzeul Haltia (Finnish Nature Centre Haltia). Autocarul a oprit lângā o clādire din lemn deforma unei corăbii uriaşe, un fel de Arca lui Noe. Şi chiar este o corabie, pentru cā arhitectul finlandez Rainer Mahlamäki a avut ca sursā de inspiraţie pentru arhitectura clădirii şi conceptul de funcţionalitate epopeea finlandezā Kalevala. Haltia este prima clādire publicā din Finlanda construitā în întregime din lemn şi utilizează pentru încālzire şi rācire energia solarā şi geotermalā, integrându-se perfect în natura înconjurātoare.

Nu ratați dioramele de la intrare, reprezentând pādurea acoperitā de zāpadā şi animalele adaptate sā reziste lungilor luni de iarnā la temperaturi sub -25 oC, cu puţinā hranā, dar mai ales nopţii polare, care dureazā 51 de zile.

Zona centralā a muzeului este o ĩncāpere rotundā cu bānci aşezate ĩn semicerc ĩn faţa unui ecran uriaş. Pe podea este desenatā harta Finlandei, cu lacurile, pādurile şi toate detaliile geografice, pe care le poţi parcurge imediat şi care te ajutā sā-ţi imaginezi rapid localizarea lor ĩn spaţiu. Pe ecranul uriaş al sālii sunt prezentate imagini panoramice ale zonelor acoperite de zāpadā din regiunea de nord, Laponia (Lapland), în timpul nopţii arctice.

Zăpada neatinsā, brazii acoperiţi cu zāpadā și lumina difuzā de noapte sugereazā o linşite profundā, perfectā, materialā.

În alte câteva sāli ale muzeului sunt prezentate locurile de habitat ale unor pāsāri şi animale. Și poți sā intri într-o „încăpere din copac” în care spaţiul îngust, sunetele pādurii (înregistrate şi redate întocmai) şi întunericul recreeazā modul natural de viaţā. Apelul la toate simţurile, vāz, auz, dar şi la atenţie, observaţie, întelegere te conduc cātre o revelaţie unicā: eşti parte a naturii şi trebuie sā o iubeşti ca pe tine însuţi.

Şi poate nu ĩntâmplātor ĩntr-o micā salā a muzeului este prezentat urmātorul experiment: imaginaţi-vā câteva bucāţi panouri pătrate din sticlā subţire, cu latura de 1m, suspendate de tavanul camerei cu fire fine (invizibile), pânā la ĩnālţimea privirii, astfel ĩncât sā formeze un şir de panouri paralele, aflate la o distanţā de 20 cm unul de celālalt, conectate la fel de invizibil unele de altele și prin fire orizontale. La aprinderea unui proiector, un fascicol de luminā este trecut prin fiecare din panouri şi proiectat la ieşire pe un ecran. Orice micā deplasare aplicatā unuia va determina o mişcare aleatorie a tuturor celorlate şi în final va schimba imaginea proiectatā pe ecran. Astfel, orice acţiune efectuatā într-un sistem corelat va afecta toate componentele sale, care vor contribui la rândul lor la efectul final.

În pădurea din Parcul Nuuksio

Ni s-a explicat cā vom intra în pādure, în parcul Nuuksio, însoţiţi de ghizi. Pādurea este acolo pentru toţi, pentru hranā, relaxare, aer curat, dar obligatoriu, trecerea noastrā nu trebuie sā lase urme. Am pāşit cu drag într-o pādure frumoasā şi curatā ca o casā. Sfârşitul lunii iulie-începutul lunii august este anotimpul coacāzelor şi al ciupercilor. Am cules şi am testat gustul coacāzelor sālbatice. În Helsinki restaurantele servesc bāuturi din fructe de pādure şi rubarbā, cu un gust desāvârşit şi o aromā de neuitat.

Comparativ cu prospeţimea pādurii, Helsinki pare arid, un oraş cu clādiri vechi din cārāmidā roşie, cu o arhitecturā „aspră”. Am parcurs partea centralā și Bulevardul Aleksanterinkatu fārā sā intru în magazine, doar am surprins câteva imagini cu vitrinele în perioada de reduceri. Moda finlandeză are o puternicā amprentā localā, uneori amuzantā, alteori surprinzātoare. Apoi am ajuns în zona Catedralei Luterane care dominā albā, impunātoare, Piaţa Senatului şi clādirile din jur. Pentru câteva minute, așezatā pe treptele înalte ale catedralei am privit Senatul şi Universitatea şi am ascultat muzica digitalā a clopotelor care marcheazā în fiecare zi ora 17:49.

La ora târzie a dupā amiezii feribotul pleca din port cātre insule, iar excursiile promiteau adevārate descoperiri: fortāreaţa Suomenlinna, restaurantele din insula Lonna, natura din insula Korkeasaari. La ora 8 seara lumina era încā puternicā, simţeam cā ochii fac un efort de adaptare la intensitatea, dar şi la spectrul virat în violet şi albastru al luminii albe. Am urcat pe esplanda Catedralei Ortodoxe şi am privit de acolo portul şi marea.

Foarte amabili, localnicii ne-au explicat şi ne-au îndrumat perfect spre diferitele locuri de vizitat. Cele douā limbi oficiale sunt finlandeza şi suedeza, dar toatā lumea vorbeşte și engleza, așa că nu sunt probleme de comunicare. Am mâncat într-un restaurant din apropierea portului – FishMarket, scoici şi langostine, dar am apreciat mai mult antreul cu diferite tipuri pâine cu unt şi ierburi şi cocktailul din fructe de pādure.

Întoarcerea din Helsinki la Espoo a avut însā partea ei de surprizā care nu lipseşte niciodatā într-o ţarā nou vizitatā: am luat autobuzul 103, am validat cartela în faţa conducātorului autobuzului şi ne-am aşezat obosiţi dupā o zi de mers prin oraş. Dupā un timp am observat cā în autobuz era semnalizat electronic numārul respectiv, 103, dar nu exista nicio indicaţie despre traseu sau staţii. Nu-i nimic, am spus, ne descurcām fārā sā întrebām pentru cā, desigur, acum cunoaştem locurile. Am coborât în grabā, cu 5 staţii mai devreme de staţia aflatā chiar lângā hotel…

Text și foto: Rodica Plugaru

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.