O fugă până la mare, un salt în trecut

Rodica Plugaru

După ce ne-am obișnuit să ne petrecem concediul pe maluri străine, litoralul românesc pare aproape exotic, desprins din ilustratele alb-negru și sepia. Zilele libere de 1 mai sunt ocazia perfectă să dăm o fugă până la mare și să retrăim nostalgia vremurilor când Constanța era singura opțiune de vacanță, fără wifi sau all inclusive.

o fugă până la mare

Faleza și cazinoul din Constanța

Cazinoul lăsat de peste 30 de ani în paragină

De câte ori îmi pregātesc bagajele pentru mare, zâmbesc amintindu-mi de vacanţele când mama împacheta şi aşeza în valijoara noastrā micā tot ce aveam nevoie eu şi fratele meu, pentru o săptāmânâ intreagā! Ce simple erau atunci toate! Hainele la purtātor (aproape toate), în valiză lucrurile de plajā şi neapārat cārţi pentru citit. Cum de obicei ne cazam la un particular, mama lua câteva bunātāţi de casā pentru micul dejun, chec, prājituri, roşii şi branzā. Şi aşa, fārā „mic dejun inclus”, sau „all-inclusive”, fārā tablete şi telefoane mobile, intram fericiţi în povestea mārii.

Autostrada Soarelui

Am scāpat de aglomeraţia intersecţiilor bucureştene şi ne bucurām de imaginea largā a câmpurilor verzi, de aerul curat şi încā rācoros de început al verii. Din loc în loc, verdele lanurilor de grâu şi orz este înterupt de galbenul luminos al culturilor de rapiţā, mai frumoase în acest an ca niciodatā. Deasupra lor, ca într-un tablou impresionist, plutesc nori albi, cu forme rotunde. La marginea şoselei văd în zona Fundulea loturile cu culturi speciale inscripționate „Lot 71 Hibrid FAO 400”, “Lot 59 Hibrid ZP560” şi încerc să ghicesc ce reprezintă abrevierile și cifrele.

Pe podul A. Saligny

Pe podul A. Saligny

Constanța ancorată în trecut

Podul Anghel Saligny este primul semn cā marea este aproape. Autostrada ocoleşte Constanța, dar noi virăm spre oraș. În piaţa Muzeului de Istorie regăsim statuia lui Ovidiu. Statuia face parte din istoria noastrā de familie, aşa cum stau mărturie instantaneele surprinse de-a lungul timpului lângă marele Ovidiu: cu noi copii, în fotografiile mici, alb-negru, apoi adolescenți în pozele color, uşor virate în sepia, și mai târziu adulți, în imaginile digitale, alături de noi membri ai familiei.

Muzeul de istorie si arheologie din Constanta. Statuia lui Ovidiu.

Muzeul de istorie si arheologie din Constanta. Statuia lui Ovidiu.

Casa Muzeu Ion Jalea și statuia din față, reprezentând un arcaș odihnindu-se

Casa Muzeu Ion Jalea și statuia din față, reprezentând un arcaș odihnindu-se

Portul Tomis

Portul Tomis

Dăm o tură prin muzeu, să vedem noile colecții. Admirăm zecile de obiecte din sticlā din epoca romanā, aflată la parter. Sunt recipiente cu forme avangardiste şi decoraţii rafinate, utilizate pentru pāstarea uleiurilor scumpe şi a parfumurilor. Revedem sculpturile greceşti, vasele din lut decorate cu gust, amforele uriaşe şi, ca de fiecare datā, descopār câte un detaliu nou. La etaj, sālile preferate: epoca 48, fotografii şi pagini din reviste şi ziare, apoi cele câteva obiecte aparţinând lui Alexandru Ioan Ghica sau familiei regale. La sfârşitul vizitei, cumpār din buticul de suveniruri o amintire cu sigla muzeului. Anul acesta am o surprizā: unele sunt gratis.

Taverna grecească Spitico, din Constanța

Taverna grecească Spitiko, din Constanța

Simulăm o vacanță în Grecia

Dupā vizita la muzeu, facem o oprire scurtă în zona veche a oraşului, cu terase şi restaurante. Ajungem întâmplātor în faţa tavernei greceşti „Spitiko”, de fapt un mic restaurant de familie şi, în timp ce ne oprim să aruncăm o privire pe meniul de la intrare, suntem cālduros invitați înăuntru. Găsim muzică greceascā şi preparate cu ingrediente „de casā”, despre care gazda ne spune că sunt aduse sāptāmânal de la ferma proprie din Grecia: „Ghiouveti (carne de viţel cu paste kritharaki la cuptor)”, „Kalamarkia sti shara (calamar la grātar cu sos aioli si lāmaie), „Midia saganaki (midii în sos de roşii cu mirodenii şi branzā feta)”. La desert, ne delectăm cu „Ekmek Kataif” (cataif cu cremā de vanilie, frişcă şi fistic)” și o cafea la nisip.

Apoi mergem pe faleză, până la Cazinou, cândva simbolul orașului și clădirea cea mai în vogă, astăzi în ruină. La plecare, privim marea din grādina de deasupra Cazinoului, ştiind cā oricând vom reveni aici cu drag

Text și foto: Rodica Plugaru

.

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.