531

Ce spaimă am tras de Sinter Klaas

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

Pe 5 decembrie în Olanda se sărbătorește Sinter Klaas, adică Moș Nicolae. Acesta vine cu niște ajutoarele numite Zwarte Piet, cu vaporul, încă de pe 12 Noiembrie. Dulciurile specifice sărbătorii sunt în magazin de la sfârșitul lui septembrie, iar fiică-mea mă întreabă dacă Sinter Klaas vine mai repede anul acesta.

Pe la începuturile mele în Olanda, nu prea știam ce e cu sărbătoarea de Sinter Klaas – pe românește, Moș Nicolae sau Sfântul Nicolae. Nu știu ce fel de sfânt, că dacă nu ești cuminte aduce o nuia și dacă ești perfect – dulciuri.

Acest Sinter Klaas vine aici însoțit de ajutoare (slugi, cum ar veni) numite Zwarte Piet (se citește Pit). Așa se cheamă „ajutoarele”. Vin cu o barcă frumos ornată, cu alai muzical și împart niște dulciuri. Dulciurile se numesc pepernoten (un fel de turtițe dulci minuscule, cu arome de scorțișoară, dure la crănțănit) și sunt cărate într-un sac și împărțite de acești Zwarte Pieți.

Pieții sunt olandezi mânjiți pe față cu negru și îmbrăcați în costume de paji. Povestea lor spune că pe vremuri, Sinter Klaas venea din Spania cu acești omuleți, care de fapt erau sclavi negri – de unde și culoarea pe care și-o aplică pe față. Asta, din auzite. Nu am apucat să mă documentez foarte mult.

sinter-klaas

Povestea mea începe cam așa. Acum vreo 5-6 ani, când am apărut eu pe meleagurile olandeze, a fost așa, cam într-o lună a lui decembrie. Eu, normal, deprimată, că nu eram de Sărbători cu parinții, acasă în România. Și mă plimbam eu așa cu fata în cărucior, că era micuță, prin magazinele de prin jurul casei. Nu mă îndepărtam prea tare, de frică să nu mă rătăcesc. Toate casele semănând între ele, nu aveam de unde să îmi iau un punct de reper, așa că mă învârteam în jurul cozii. Și plină de sacoșe și sacoșele, aud muzica pe canal. Hărmălaie și copii alergând. Frumos. Pe mine mă apucase plânsul. A mea mă întreba ce se întâmplă. Eu habar nu aveam – se bucură copiii de ceva, zic. Și văd o barcă mare, semăna a corabie, cu acest Sinter Klaas. La început am crezut că e un popă. Chiar mă gândeam că face o slujbă, ceva. Mulțimea a ovaționat, copiii se bucurau. Chiar era frumos.

Eu intru în următorul magazin, ca să mai cheltuiesc ceva bani, să-mi treacă depresia. Când dau să ies, mă întâmpină unul negricios, cu un sac în spate, care mă întreabă ceva în olandeză. Mâzgălit pe față cu cremă de ghete, îmbrăcat ca un paj, mai avea și o perucă creață și arăta ca un moș libidinos. Bagă mâna în sac și scoate un pumn de pepernoten, să i-l dea copilului meu.

ajutoare

Eu mă sperii îngrozitor, ridic geanta cu forță si-i zic în românește: „Când ți-oi trăsni o geantă între ochi zici că n-ai noroc!” Și mai să-l pălesc cu traista mea – mare, grea, că aveam de toate în ea. Zwart piet-ul se sperie și el săracul și se ferește, scăpând sacul pe jos. Și fuge. Cineva îmi explică râzând în engleză că asta e tradiția. Și că omul e un Zwarte Piet, adică ajutorul lui Sinter Klaas. Eu îmi adun papornițele de pe jos și plec bodogănind. Fata mă întreba cine era domnul. Cine să fie, cică un Zwart tâmpit. Ei și tradițiile lor…

De aceeași autoare:

Fiecare țară cu animalele ei

Cea mai bună poezie din clasă

Povestea pernelor

Vine mama la Amsterdam

La Tarom se mănâncă cel mai bine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.