1,550

Locuim într-un cartier foarte liniștit. Că așa e în Amsterdam

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

În general, aici în Amsterdam, mă simt în siguranță. Locuim într-un cartier foarte liniștit. Seara nu am grijă să întorc capul să văd dacă mă urmărește cineva. Mă simt bine. Chiar și noaptea, prin parc. Zona – extrem de liniștită. Ai senzația că aici nu locuiesc oameni și că blocurile dimprejur sunt goale. Asta până într-o bună zi când…

un cartier foarte liniștit

Amsterdam, centru, foto: 24life.ro

Prima dată s-a întâmplat la mine, în cartier. Ieșisem cu cățelul la plimbare. Cu lățosul meu drag, Pușkin. Un fel de caniș. Între timp am aflat că e corcitură. După 11 ani am aflat, dar ce contează. Și cum mă plimbam eu prin părculeț cu Pușkin, observ pe o bancă un tânăr, blond, puțin afumat, carevasăzică. Nu-l bag în seamă și îmi continui liniștită plimbarea. Mă întâlnesc mai apoi cu doi tineri, români, foarte drăguți, care își plimbau și ei cățelul, un labrador auriu. Ne salutăm și ne punem la vorbă. Așa, ca între români. Mai o bârfă, mai o informație, mai o glumă. Și cum discutam noi așa, îl observ la un moment dat pe tânărul blond chiar lângă noi. „Domnul e cu voi?” Îi întreb pe românii mei. „Nu! Am crezut că e cu dumneavoastră!” Eu mă uit insistent la el, că poate pleacă. El, nimic. Se frăsuia. Ne terminăm conversația și ne despărțim, ei spunându-mi că, dacă e ceva în neregulă, să țip. Plec. Afumatul blond – după mine. Eu îl sun pe soț, care era la serviciu și îi zic că mă urmărește cineva. Soțul îmi zice să merg spre metrou, că vine și el repede. Eu nu vreau să mă sperii prea tare și-i zic că mă duc acasă, nu eram departe. Blondul – după mine. Norocul meu că românașii mei, deștepți și precauți, și-au dat seama că ceva e în neregulă și m-au ajuns din urmă, să mă conducă până acasă. Blondul face cale întoarsă și dus e. Sau așa am crezut. Intru în casă și zâmbesc zicându-mi în gând: „Fată, ești dusă cu pluta! Ăștia sunt oameni civilizați! ”

După puțin timp, vine și soțul acasă. Și mă întreabă dacă sunt ok… Eu mă uit la el. Zi-mi ce s-a întâmplat!? El mă întreabă cum arăta tipul care mă urmărise. „Blond, cam fumat și cu un rucsac în spate?” Eu fac ochii cât cepele. Da, zic. El: „Nu vreau să te sperii, dar l-am văzut în fața blocului, masturbându-se. WHAT?! Soțul l-a întrebat calm ce face acolo, blondul și-a cerut scuze, și-a tras pantalonii, a spus frumos la revedere și dus a fost. O fi fost tot olandez. Că era prea calm. Mă rog, a venit poliția, au început urmărirea. Cel mai mult îmi plac urmăririle poliției pe biciclete. Nu știu dacă l-au prins, că nu ne-au anunțat.

În rest, e un cartier foarte liniștit.

Într-o zi pe la prânz, văd eu pe geam multă poliție. Pentru mine, nimic special. Până a apărut și elicopterul și atunci am vrut să văd ce se întâmplă. Îmi fac drum afară, cu cățelul. Baba din mine voia să afle ce-i cu toată agitația. Ajung în locul cu pricina – Doamne, ce de poliție! Cum doar în filme am mai văzut. Polițiștii – toți frumoși, înalți, bine făcuți, normal să te simți în siguranță. Ziceai că au venit la casting.

police

Lume, nu prea – cam vreo cinci, cu tot cu mine. Toți străini. Expați – asa ne chemăm. Am încercat să aflu ceva, dar toți zâmbeau și nimeni nu avea habar ce se întâmplase. Cu poliția nu puteam vorbi, că ne trimitea la plimbare. Tot ce am scos de la ei a fost că se întâmplase ceva în parcarea subterană a unui bloc de 14 etaje. Plec mai departe în plimbarea mea și ajung la alt bloc – acolo, altă poliție. Și o mașină arsă. Atunci mă bag în seamă cu un olandez. Mă dau mare că știu să vorbesc olandeza și îl întreb ce s-a întâmplat. Olandezul îmi explică frumos și calm că nu e nimic grav. Doar că într-o parcare au fost împușcați doi. Un el și o ea. Copilul a fost salvat. Mașina arsă ar fi fost a celor care i-au împușcat, să ardă urmele. Pentru că s-a făcut o confuzie și de fapt trebuiau împușcați alții… În rest, cartierul este foarte liniștit.

Mai puteți citi de aceeași autoare:

Cea mai bună poezie din clasă

Fiecare țară cu animalele ei

Povestea pernelor

Vine mama la Amsterdam

La Tarom se mănâncă cel mai bine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.