Șoareci și oameni

Lorena Ciubotaru

Lorena Ciubotaru, fostă actriță la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești, stabilită de ani buni la Amsterdam. Lorena scrie, cu talent și umor, despre oameni și fapte în Olanda și România. Și face haz. Inclusiv de necaz.
Lorena Ciubotaru

În rolurile principale: o familie de români stabiliți la Amsterdam și o familie de șoareci, stabiliți în aceeași casă. Nu e vorba de celebra „Șoareci și oameni” a lui John Steinbeck, ci de o scenă din viața reală, povestită de Lorena Ciubotaru.

Fiecare țară cu animalele ei

Fiecare țară are animalele ei de stradă. Fără excepție, cred. În SUA și Canada sunt veverițe, în Jaipur sunt macaci, la Cape Town – babuini. În unele locuri au broaște țestoase, în altele, pinguini. Noi, românii, avem câini comunitari. Nemții – au iepuri și arici, iar olandezii – șoareci. De la cei mai mici șorecuți până la guzgani supraponderali. Și bineînțeles că aproape fiecare casă are una, două, trei pisici – în funcție de numărul șoareci. Pisicile sunt grăsuțe, frumoase și leneșe. Tronează ziua frumos la geam iar noaptea aleargă să sperie șoarecii.

Povestea mea începe în bucătărie. Normal. Unde pot să fiu eu, după 4 ani de facultate și aproape 12 de teatru?  Ați ghicit – în bucătăria noastră din Olanda. Făceam o poale’n brâu. Era mai pe seară, așa. Deschid ușa cuptorului să scot plăcintele și, nu știu cum, simt că de undeva de sus pică ceva pe mâna mea. Mai negru. Dar nu dau importanță, eram atentă la plăcinte. Dau să pun tava pe masă – când colo, simt că am călcat pe ceva moale. Și aud un sunet ciudat, ca un chițăit. Mă uit instinctiv în jos și în acel moment scap tava din mână și răcnesc cât mă țin puterile.

soareci

foto: Pexels

Copilul și soțul vin în fuga în bucătărie. Eu, mai să-i dărâm, mă retrăgeam cu spatele și cu privirea înfiptă în șoarece. Nu știu de ce, dar mi se părea că se face tot mai mare și mai amenințător. Fug în sufragerie și mă urc pe un fotoliu, continuând să răcnesc. Șoarecele – după mine. Strig la soț disperată. „Fă ceva, eu nu stau cu șoarecele în casă! Dacă nu-l prinzi, plec la mama!”

Soțul ia mătura. Eu strig – „nu-l omorî, că visez urât la noapte!” Voiam să dispară, dar nu să moară. Soțul prinde șoarecele cu un borcan și-l aruncă afară, pe geam. De la etajul trei.

Plângeam de ciudă că am stricat poalele’n brâu. Și că aveam un șoarece care alerga după mine. Bodogăneam că cică ne-am mutat într-o țară civilizată și curată și așa mai departe.

Atunci am crezut ca e doar o întâmplare. Apoi m-am gândit că, având în vedere vechimea blocului și structura din lemn, e posibil ca în el să existe toată familia șoricească. Și chiar exista toată familia. Știu asta pentru că m-am întâlnit din nou cu ei sau el. Posibil sa fi fost același. Olanda e plină de șoareci.

Într-o noapte, pe la vreo 3, când somnul este adânc spre comatos, visam că mă spânzur cu ceva rece și subțire. Mă trezesc brusc din vis și simt pe gât acea chestie subțire și rece. Și niște lăbuțe mici. Tot reci. ȘOARECE!!! In pat, pe mine!!! Răcnesc. Sar ca arsă pe picioarele soțului, încercând să mă sui pe șifonier. Nu pot să redau ce voce de monstru aveam.
Copilul vine repede în cameră, întrebând ce s-a întâmplat. Soțul zice că sunt nebună, normal. Șoc, groază și panică. Îmi este îngrozitor de frică. Îmi iau copilul în brațe și fug în cealaltă cameră, zicându-i soțului sa facă ceva.
Soțul, cu tot cu palpitații, încearcă să-i dea de capăt șoricelului. Că eu zic că era un pui. Mai prostuț, a greșit traseul. Sau încerca să se joace. Din cealaltă cameră auzeam tot felul de sunete de mătură, semn ca totuși șoricelul exista și nu eram nebună. Pe urmă pauză. Șoarecele e prins în borcan. Soțul are tactică, pentru că i-a studiat pe google. Cică au o memorie foarte bună și urmează mereu același traseu. Acum eu mă rog să nu-și fi făcut un traseu chiar pe gâtul meu…

 

De același autor:

La Tarom se mănâncă cel mai bine

Vine mama la Amsterdam!

Pernele din pene de gâscă

Cea mai bună poezie din clasă

Aventuri la hammam – cum m-am distrat la spa în Turcia

Grădina de legume pentru trei. Șoricei

Rochia galbenă second-hand

Dulceața de cireșe amare e surprinzătoare

Locuim într-un cartier foarte liniștit

Ce spaimă am tras de Sinter Klaas

 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 250 de cuvinte, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.