Îi vedem zilnic, în toate marile orașe ale lumii. Dorm adesea cuibăriți pe cartoane și cârpe, într-un colț retras de stradă, într-o gară sau în scara unui bloc. M-am întrebat adesea cum reușesc să locuiască pe stradă, indiferent de vreme și în condiții de igienă precară… Oare au mâncat ceva azi? Au apă, medicamente? Ce fac atunci când sunt bolnavi? Cum supraviețuiesc pandemiei?
Stânga: Echipe Mobile DGASMB distribuie kit-uri masti si dezinfectant oamenilor străzii; dreapta: coadă la Supa Comunitară
Am aflat răspunsul întrebărilor mele la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, unde o echipă de oameni profesioniști și inimoși au grijă de cei fără adăpost. Așa am aflat că oamenii străzii, sunt ca mine și ca tine, dragă cititorule, au aceleași nevoi, visuri și speranțe. Că nu așteaptă de la ceilalți milă, ci empatie. Și că, chiar dacă poate avem impresia că sunt părăsiți de societate, de fapt nu sunt singuri. La București există de mai mulți ani o instituție de stat DGASMB, care se ocupă de ei în mod organizat și responsabil. Vestea proastă e că numărul celor care au nevoie de ajutor crește de la o zi la alta.
Am vrut să cunosc câteva femei fără adăpost, pentru că ele sunt mai vulnerabile decât bărbații. Și pentru că… vine iarna. Iar Amalia Trandafir, coordonatoarea Adăpostului Temporar de Urgență „Mitropolit Filaret”, m-a ajutat să stau de vorbă cu câteva dintre beneficiarele Adăpostului.
„Nu mă mai regăsesc în cine am fost”
Margareta are 54 de ani. Are masca pe față, ca toți ceilalți. Și o pereche de căști la gât. O întreb dacă ascultă muzică și îmi spune că da, uneori, când vrea să se relaxeze. Și le folosește mai ales când vorbește la telefon, „ca să nu-i deranjez pe cei din jur”. Margareta a rămas fără locuință în urmă cu vreo 5 luni, când a murit bărbatul ei. „Am trăit cu el 30 de ani, nelegitim. Apoi a murit și familia lui, care stătea la țară, au fost succesorii casei. Era un apartament într-un cămin de nefamiliști, pe care el l-a cumpărat acum mulți ani. Și eu am contribuit la casa aia, dar asta e când n-ai acte. Neglijența se plătește. Am trăit pe străzi până când cineva mi-a dat o soluție cu centrul de plasament și un prieten m-a adus aici (centrul de la Filaret- n.r), unde îmi convine, pentru că sunt foarte organizați. La începutul anului am locuit în Gara de nord și prin cartier pe la mine… pe unde am nimerit. A fost foarte greu, pentru că eu am fost într-o familie și am avut o viață fericită, mi-a fost foarte greu. Eu am fost tipografă, am lucrat și pe offset și la legătorie. Pe-atunci nu mă gândeam că o să ajung la vârsta asta, fără serviciu și fără adăpost. Am plecat în Germania, unde am avut grijă de o bătrână și în Spania, unde am lucrat în agricultură. Am mai muncit colo-colo… Am vrut să mă pensionez pe caz de boală, că sunt hipertensivă, dar când am depus dosarul m-au respins, că n-am măcar 15 ani de plată la asigurări. Nu am decât 8 ani, ar fi trebuit să plătesc din urmă – de unde, doamnă? Eu trăiesc de azi pe mâine. Lucru care mă doare foarte rău, că nu am viață privată și nu mă mai regăsesc în cine am fost.” Se oprește un pic din povestit, i se umezesc ochii. Mă simt inconfortabil și jenată de iscodirile mele jurnalistice și mă încearcă părerea de rău. Margareta schimbă singură subiectul. „Aici m-au îmbrăcat, îmi dau tot ce-mi trebuie. Doamnele asistente sunt foarte atente cu noi. Mai sunt înscrisă la un centru de unde îmi iau medicamente și unde sunt doctori și psihologi. Deocamdată sunt cu capul pe umeri”, râde stingher. „Dar sunt momente în care sunt nervoasă fără să vreau”. (Își șterge lacrimile cu un gest scurt). „Noi suntem oameni ai străzii – bine, eu nu mă consider om al străzii – suntem și noi niște oameni și avem un roman al vieții noastre. Și orice cuvânt deplasat ne doare. Chiar dacă nu spunem, ne doare. Tonalitatea contează. Centrul și cei de la Samusocial ne ajută, azi am fost acolo să îmi fac buletinul, că expirase. Ieri am fost la cineva și am făcut menajul, am luat niște bani, azi mi-am făcut ochelarii și am rezolvat probleme – asta e. Ce-mi lipsește? Un loc de muncă. Pentru că trecutul nu se mai întoarce. Chiar dacă am amintiri și regrete și am avut un soț bun, asta a fost. Fratele meu și sora mea sunt în Italia. Nu pot să le cer bani, pentru că au și ei problemele lor. Copii n-am… Centrul îmi dă destule – îmi dă libertate, mâncare, sunt foarte mulțumită.
Cât am fost pe stradă a fost foarte greu, trebuia să știu să mă apăr. N-am intrat în polemici cu nimeni. Cât am stat în gară, avea poliția grijă de mine, m-au văzut cum sunt. Mă mai duceam la o prietenă, sa fac baie. Pentru că așa am trăit și nu aștept să-mi dea nimeni pomană pentru că trăiesc pe stradă. Nu pot să cer, că mi-e rușine. Oamenii nu-mi cunosc povestea. Am fost o femeie activă, am făcut sport și am muncit pentru fiecare bucată de pâine. Acum puterile m-au mai lăsat, dar aș putea îngriji persoane în vârstă. Ce-mi doresc? Un serviciu și să fiu sănătoasă, să le pot duce pe toate”.
Echipe Mobile pregătesc distribuirea de haine, supă și folii termoizolante
O viață lipsită de constrângeri?
Ca Margareta sunt foarte multe femei. Tot mai multe, spune Amalia: „A crescut numărul de cazuri în timpul stării de urgență. Persoanele din provincie au venit în București și au solicitat cazare în adăposturile noastre/în hotelurile deschise în perioada mai sus menționată (peste 500 persoane cazate). Media de vârstă a persoanelor este sub vârsta de pensionare, în proporție de 90% nu dețin venituri (declarate) și de cele mai multe ori nici acte de identitate. Numărul femeilor este 136, iar al bărbaților de aproximativ 10 ori mai mare (aproximativ, pentru că numărul se poate modifica într-un timp relativ scurt). Starea lor de sănătate este de obicei degradată, suferă de boli cronice (hipertensiune arterială, diabet, coxartroză, etc.) sau psihice netratate (episoade depresive, tulburări de personalitate, schizofrenie, demență etc.).
Cum au ajuns să locuiască pe stradă? Motivele cel mai frecvent invocate sunt: pierderea locuinței, relații defectuoase cu familia de origine, divorț, ieșirea din relația de cuplu (concubinaj), care atrage după sine pierderea sprijinului financiar al partenerului/partenerei, adicții (alcoolism, jocuri de noroc), pierderea locului de muncă și incapacitatea de a suporta cheltuielile aferente traiului zilnic. Toate cele menționate mai sus conduc la scăderea stimei de sine și alegerea unui stil de viață lipsit de constrângeri (toate demersurile pe care noi le considerăm normale – a avea un loc de muncă, o locuință, etc., devin pentru persoanele fără adăpost o constrângere)”.
Beneficiarele Adăpostului Filaret, la Noaptea Muzeelor
Angajați ai Adăpostului Filaret și femei din Adăpost prepară împreună un tiramisu.
„Trebuia să iau totul din stradă”
Povestea fiecăreia e diferită, dar toate și-au pierdut la un moment dat serviciul și locuința. Trăiesc pe stradă de ani de zile. Elena are 61 de ani. Stă pe stradă din 2000. Sau în adăposturi. La Luca, la Pantelimon. Și-a vândut casa și a plecat în satele natale. Banii s-au dus, planul cu munca la țară nu s-a potrivit nici el. Ce a fost cel mai greu? „Nu aveam nicio formă de existență”, îmi spune. „Totul trebuia să iau din stradă, de la săpun, îmbrăcăminte, mâncare și țigări. Strângeam chiștoace. Ca boschetarii”, râde trist. „Am lucrat la Pionierul, cu francezi, am fost controlor CTC, lucram pe utilaje… Am avut un băiețel, nu mai știu nimic de el. O fi plecat din țară, că știa bine engleza. Acum mai dau câte o mătură pe la spital, mă întâlnesc cu ai mei, medicii de-acolo. O locuință mi-ar fi de ajuns”.
Le lipsește un spațiu al lor, dar în adăposturile DGASMB găsesc un loc unde să doarmă și produse de îngrijire, hrană și servicii medicale. „Lista priorităților depinde de la persoană la persoană și în funcție de anotimp”, îmi explică Amalia. „Excluzând perioada rece, solicitările lor în materie de adăpost și hrană sunt relativ scăzute, accesând mai degrabă serviciile de tip duș social, centre de zi și supa comunitară. În urma accesării acestor servicii, oferim sprijin pentru a obține acte de identitate (de obicei sub forma cărții de identitate provizorii), pentru a primi consultații medicale de specialitate și tratament adecvat afecțiunii de care suferă, precum și sprijin pentru întocmirea dosarului necesar obținerii unei forme de venit (venit minim garantat, indemnizație lunară pentru persoane adulte cu handicap, stimulent pentru persoanele adulte cu handicap, etc.). De asemenea, le oferim sprijin pentru găsirea unui loc de muncă (vestimentație adecvată, întocmirea CV-ului, facilitarea comunicării cu potențialii angajatori). Cea mai dificilă este, firește, perioada rece (noiembrie-martie). În această perioadă, pe lângă mărirea capacității de cazare din adăposturi, oferim ajutor punctual persoanelor care refuză adăpost prin intermediul Echipelor Mobile, constând în îmbrăcăminte, pături, folii izoterme, ceai, supă. Uneori întâmpinăm dificultăți în a convinge persoanele adulte fără adăpost să acceseze serviciile sociale de urgență (centre de zi, adăposturi temporare de urgență, adăposturi de noapte)”.
Centrul de zi „Viilor”
Locatarele Centrului de zi Filaret sortează cărți primite din donații
Aceasta e și cea mai mare frustrare a lucrătorilor sociali. „Te întâlnești cu situații în care nu poți face nimic”, îmi povestește Amalia. „Trebuie să îți setezi așteptări realiste. Uneori fac niște salturi incredibile, pare că sunt pe pantă ascendentă, dar îi pierzi pe drum. Adică după ce s-au reabilitat, au stat la tine luni de zile, te trezești că vor să se ducă să doarmă sub cerul liber, pe bancă, vara. Și se și reîntorc – acesta fiind un indicator că la noi se simt în siguranță, știu că e locul în care pot reveni oricând. Cu cât stai mai mult pe stradă, cu atât aparții străzii. Cu cât stai în medii organizate, cu atât reușești să te menții pe linia de plutire. 4 ani pe stradă poate fi puțin, iar o lună și jumătate – o imensitate. Depinde în ce fel te raportezi la situație și puterea de adaptare a fiecăruia”.
„Suntem profi”
Amalia lucrează cu oamenii străzii din mai 2020, iar în adăpost (deschis anul trecut) din noiembrie. Are 31 de ani, dar cunoaște foarte bine problemele celor mult mai în vârstă decât ea, care au nevoie de asistență: „E o muncă dinamică, nu de rutină. Apar tot timpul probleme, iar mie îmi place să rezolv probleme. Pentru mine a picat mănușă mediul acesta de lucru. Sunt surprinsă în fiecare zi și am tot timpul ceva de învățat de la ele. Capacitatea lor de adaptare este incredibilă și chiar dacă uneori își dezvoltă aceasta reflex de apărare, uneori și de noi, în mod conștient știu că le vrem binele. Iar în momentul în care una dintre ele suferă, sunt foarte solidare. Nu-și pierd nicio clipă umanitatea. La greu nu se lasă niciodată, devin foarte unite. Chiar dacă se ceartă din lucruri mărunte, noi suntem aici ca să mediem conflictul. De multe ori caută în noi o mamă. Înainte, priveam acești oameni cu compasiune. Compasiune cu conotație negativă, în sensul de milă. Când ți-e milă de un om, îl consideri neputincios. Undeva îl plasezi pe un loc unde nu mai are nicio șansă, psihologic vorbind. În realitate, am descoperit că toți oamenii străzii, femei și bărbați deopotrivă, sunt niște luptători. Sunt oameni care au supraviețuit în stradă, cu tot ceea ce înseamnă hrană, igienă și tot. Și au găsit soluții întotdeauna, cunosc foarte bine harta serviciilor la care pot apela. Am învățat să lucrez cu supraviețuitori și că ultimul lucru de care au nevoie de la tine e mila. Au nevoie de empatie, de ascultare uneori și de limite și de reguli. Le lipsește partea de autoritate, dar știu că le vrem binele. Evident, respectând principiile de bază ale asistenței sociale – plasezi individul ca pe ceva unic, îl tratezi în spiritul empatiei și umanității, îl consideri egalul tău, e om ca și tine. Încercăm să avem o altă abordare, preponderent umană și pe alocuri autoritară, păstrând respectul vizavi de cuvintele care dor și eu zic că ne iese. Suntem profi, așa simt eu pentru mine, în primul rând”.
Echipa Adăpostului Temporar de Urgență pentru Femei „Mitropolit Filaret”
În adăpostul temporar de urgență Mitropolit Filaret lucrează 14 angajați, cu vârste între 23 și 50 de ani, care lucrează pe ture, inclusiv în cea de noapte. „Există droguri, există alcoolism. Le gestionăm cum putem”, spune Amalia.
Și covid? Există și covid?, o întreb. „Nu au existat cazuri grave de covid și nici decese din această cauză. A fost vaccinată o mare parte din beneficiarii cazați în adăposturile DGASMB, prin voința lor liber exprimată și prin puterea exemplului personal. O parte din angajați s-a vaccinat în același timp cu beneficiarii. Unii dintre ei s-au vaccinat pentru a-și păstra libertatea de mișcare”. Li s-a spus despre ce e vorba, au primit dezinfectant și măști. „Cu regulile e mai greuț”, îmi explică Amalia. „Dar pentru că au imunitate foarte bună, nu s-au infectat foarte mulți. Și pentru că stau în aer liber. Noi, de exemplu, am avut un singur caz pozitiv într-un an de zile. Sunt testați în adăposturi, dacă au simptome. Și beneficiază de aceleași tratamente ca și noi”.
De la stânga la dreapta: Beatrice Titire, Asistent social Adăpostului Temporar de Urgență ”Filaret”; Amalia Trandafir, Coordonator Adăpost și Niculina Chirilă, Infirmieră
Amalia Trandafir, coordonatoarea Adăpostului „Mitropolit Filaret”: „Am învățat că stă în puterea fiecărei persoane să transforme imposibilul în posibil. Am învățat să accept provocările așa cum vin, am înțeles că acordarea unei a doua șanse poate schimba radical existența femeilor fără adăpost. Am înțeles că empatia, răbdarea și căldura vindecă și dau putere acestor femei să o ia de la capăt cu mai multă încredere și speranță”.
Andreea Beatrice Titire, asistent social, studentă la Programul de Master de Prevenire și Combatere a Consumul Ilicit de Droguri; „Pentru mine, profesia de asistent social implică sprijin și încurajare. Noi nu suntem eroi, dar încercăm să dăruim oamenilor puterea necesară de a deveni unii. Munca noastră ar putea deveni mai ușoară, dacă am învăța sa fim mai toleranți cu noi și ulterior față de ceilalți”.
Niculina Chirilă, infirmieră: „Consider că, pentru a-mi desfășura activitatea mai bine, este necesar sa primim mai mult sprijin din partea comunității”.
Oana Căpățînă, asistent social, absolventă a facultății de Științe Sociale, specializarea Asistență socială, masterand în Consiliere în asistență socială: „Rolul meu în cadrul echipei este acela de a găsi și pune în practica cele mai bune strategii de reintegrare psiho-socială a femeilor adulte fără adăpost. Pentru mine, profesia de asistent social presupune multă dăruire, empatie și dorința de a-ți ajuta aproapele”.
Oana-Alexandra Căpățînă, asistent social
Andreea Pîrvu, asistent social: „Sunt Andreea, iar de anul trecut ATU Filaret mă învață câte ceva despre femeile fără adăpost, despre feminitatea din strada, despre nevoie și dorințe. Mi-am luat printre colegi rolul de entertainer și de ascultător activ. În centru, viața și atmosfera nu e ca la birou, după ce te obișnuiești ajungi să te simți ca acasă, căci te lovești de situații familiale, pe care trebuie să le înțelegi și să le rezolvi. Empatie, coping si rezolvare de probleme. Mie îmi place sa creez, eu am creat o legătura cu beneficiarele mele, iar asta a fost o binecuvântare pentru mine. Fiecare cu colacul lui de salvare”.
Andreea Pîrvu, asistent social
Marius Dan, Inspector de specialitate în cadrul Echipelor Mobile – Serviciul Urgențe Sociale: „Mă bucur că prin intermediul muncii mele pot ajuta persoanele vulnerabile, persoane adulte fără adăpost, vârstnice sau greu deplasabile/ nedeplasabile, victime ale violenței domestice. Îmi place să fiu în mijlocul evenimentelor și calitatea pe care mi-ar plăcea să o regăsesc mai des în rândul oamenilor este dorința de a ajuta”.
Marius Dan, Inspector de specialitate în cadrul Echipelor Mobile – Serviciul Urgențe Sociale
Despre DGASMB
Direcția Generală de Asistență Socială se află în subordinea Primăriei Capitalei.
Capacitatea de cazare a adăposturilor din subordinea D.G.A.S.M.B., în prezent, este de 200 de locuri în Complex Integrat de Servicii Sociale pentru Adulți ”Sf. Ioan” – C.I.S.S.A. ”Sf. Ioan”, cunoscut în rândul persoanelor fără adăpost ca Adăpost Pallady (atât femei, cât și bărbați), respectiv 32 de locuri în Adăpost Temporar de Urgență pentru femei Filaret.
Supa Comunitară se distribuie în două puncte de lucru, pe Șoseaua Viilor nr. 44, Sector 5, și pe Strada Bucur nr. 23, Sector 4, de luni până vineri în intervalul 12:00-15:00. Numărul de porții distribuite zilnic este de 220.
Centrul de zi pentru bărbați ”Viilor”, cu o capacitate de 16 locuri, și Dușul Social pentru bărbați ”Viilor”, situate pe Șoseaua Viilor nr. 44, Sector 5, funcționează de luni până vineri în intervalul 09:00-15:00.
Dușul Social pentru femei ”Filaret” funcționează de luni până vineri în intervalul orar 09:00-15:00, pe str. Mitropolit Filaret 41-41A, Sector 4.
Vrei să ajuți și tu?
- Sesizează cazurile de persoane adulte fără adăpost identificate, la numărul unic 021.9524 sau prin intermediul Aplicației ”Social Alert”.
- Poți informa persoanele adulte fără adăpost cu privire la serviciile sociale pe care le pot accesa: dușuri sociale, supă comunitară, adăposturi, centre de zi.
- Poți dona haine groase în punctele de lucru precizate în imaginea de mai jos. (Încălțămintea de iarnă e întotdeauna binevenită).
foto: Amalia Trandafir, coordonatoarea Adăpostului „Mitropolit Filaret”
- 5 lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să adopt o pisică - February 16, 2024
- 5 motive să-ți petreci concediul în Thassos - May 31, 2023
- Parfums Dusita, acum în portofoliul Niche Parfumerie - November 28, 2022
Comments